Publicat pe Lasă un comentariu

Dizenteria

DizenteriaDizenterie este o infecție a intestinului care cauzează diaree cu sânge sau mucus. Diareea este excretarea a trei sau mai multe scaune apoase pe zi. Alte simptome ale dizenteriei includ:

–    crampe stomacale;

–    greață (senzație de rău);

–    vărsături (stare de rău).

În Marea Britanie, cei mai mulți oameni cu dizenterie prezintă doar simptome uşoare, cum ar fi diareea și greață.

Când să mergeţi la medicul de familie

Nu este întotdeauna necesar să mergeţi la medicul dvs. de familie pentru că, de multe ori, dizenteria dispare în câteva zile. Cu toate acestea, ar trebui să mergeţi la medicul dvs. dacă aveți diaree care conţine sânge sau mucus și să-i spuneţi dacă ați fost recent în alte ţări, mai ales dacă aţi fost în o țară cu salubritate săracă.

Tratamentul nu este întotdeauna necesar, dar este important să beți multe lichide pentru a le înlocui pe cele care au fost pierdute prin diaree.

Dizenteria este o boală cu declarare obligatorie. Acest lucru înseamnă că, dacă un medic vă diagnostichează cu dizenterie, el trebuie să informeze autoritatea locală.

Tipuri de dizenterie

Există două tipuri principale de dizenterie:

–    dizenteria cauzată de bacteria Shigella (dizenteria bacilară sau shigeloza): ea este cel mai frecvent tip de dizenterie;

–    dizenteria cauzată de o amibă (un parazit unicelular) numită Entamoeba histolytica (dizenteria amoebiană sau amoebiaza): Entamoeba histolytica se găseşte în principal în zonele tropicale.

Ambele tipuri de dizenterie sunt transmise, de obicei, prin o igienă precară sau consumând alimente contaminate.

Prevenirea dizenteriei

Pentru a reduce riscul de dizenterie, ar trebui:

–    să vă spălați pe mâini cu apă și săpun după folosirea toaletei;

–    să vă spălați mâinile înainte de a manipula, mânca sau prepara mâncarea;

–    să spălați rufele unei persoane infectate cu apă fierbinte.

În cazul în care călătoriți într-o zonă cu salubritate precară:

–    beţi apă îmbuteliată (asigurați-vă că sigiliul este intact);

–    nu puneţi gheață în băuturi;

–    nu mâncaţi fructe sau legume proaspete, care nu pot fi curățate înainte de a fi mâncate;

–    evitaţi consumul de alimente sau băuturi cumpărate de la vânzătorii ambulanți (cu excepția băuturilor din sticle sau doze sigilate corespunzător).

Cât de comună este dizenteria?

Focarele de dizenterie bacilară sunt comune. În 2010, au fost peste 1.700 de cazuri de dizenterie, cauzate de bacteria Shigella. Cu toate acestea, există mult mai multe cazuri care nu au fost raportate.

Dizenteria amoebiană este mai rară. Oamenii au cele mai mari şanse de a se infecta în timp ce călătoresc în părți ale lumii în care boala este comună, cum ar fi în părți din Africa, America de Sud și India.

Perspectivă

Dizenteria amoebiană este mult mai gravă decât dizenteria bacilară, dar ambele tipuri pot fi fatale dacă nu sunt tratate. Cu toate acestea, cele mai multe decese apar în țările în curs de dezvoltare, în care salubritatea este precară şi oamenii nu au acces la tratament medical.

Dizenteria bacilară este, de obicei, mai ușoară, și sunt disponibile medicamente pentru a trata cazurile mai grave.

Simptomele de dizenterie

Cei mai mulți oameni care se îmbolnăvesc de dizenterie au doar simptome uşoare care, de multe ori, dispar în câteva zile.

Dizenteria bacilară

Dizenteria care este cauzată de bacteria Shigella (dizenteria bacilară sau shigeloza) este cel mai frecvent tip de dizenterie.

Simptomele de dizenterie bacilară încep, de obicei, între 1 şi 7 zile de la infectare. Simptomele obişnuite sunt durerile de stomac ușoare și diareea cu sânge. Aceste simptome durează între 3 şi 7 zile și, în cele mai multe cazuri, nu este necesară consultarea medicului de familie.

De obicei, o să aveţi diaree severă, la început, urmată de cantități mai mici, care sunt excretate frecvent și uneori cu durere.

În cazurile mai grave, simptomele pot include:

–    diaree apoasă care conține sânge sau mucus;

–    greață (senzație de rău);

–    vărsături (stare de rău);

–    dureri abdominale severe;

–    crampe de stomac;

–    febră, 38 C sau mai mare.

Dizenteria amoebiană

Dizenteria care este cauzată de o amibă (un parazit unicelular) este numită dizenterie amoebiană sau amoebiază. Dizenteria amoebiană apare mai ales în zonele tropicale.

În unele cazuri, dizenteria amoebiană nu produce niciun simptom. Cu toate acestea, o persoană infectată va excreta chisturi (amibe care sunt înconjurate de un zid de protecție), atunci când merge la toaletă, și poate infecta împrejurimile.

Dacă veți prezenta simptome, ele pot începe până la 10 zile după ce aţi fost infectat. Simptomele de dizenterie amoebiană includ:

–    diaree apoasă, care poate conține sânge;

–    mucus sau puroi;

–    greață;

–    vărsături;

–    durere abdominală;

–    febră și frisoane;

–    sângerare la nivelul rectului;

–    pierderea poftei de mâncare și pierderea în greutate.

Dacă aveți dizenterie amoebiană, cel mai probabil veți avea şi sânge în diaree. Acest lucru se datorează faptului că amibele atacă pereţii intestinului gros, provocând dezvoltarea unor ulcere (răni), care pot sângera. Excretarea scaunelor poate fi dureroasă. Ocazional, parazitul poate intra în fluxul sanguin și poate ajunge în alte organe din corp, mai ales în ficat, ceea ce duce la formarea unui abces (abces hepatic).

Simptomele de dizenterie amoebiană durează, de obicei, între câteva zile şi câteva săptămâni. Cu toate acestea, fără tratament, chiar dacă simptomele dispar, amibele pot continua să trăiască în intestine luni sau chiar ani de zile. Acest lucru înseamnă că infecția poate fi transmisă la alte persoane și că diareea poate reveni.

Cauzele dizenteriei

Dizenteria bacilară

Dizenteria bacilară este cauzată de bacteria Shigella.

Există patru tipuri de Shigella:

–    Shigella sonnei: ea este cel mai frecvent tip și produce cele mai blânde simptome;

–    Shigella flexneri;

–    Shigella boydii;

–    Shigella dysenteriae: ea produce cele mai severe simptome.

Bacteriile Shigella se găsesc în materiile fecale și sunt răspândite prin o igienă precară; de exemplu, dacă nu vă spălaţi pe mâini după ce aţi avut diaree.

Dacă nu vă spălaţi pe mâini, puteți transfera bacterii pe alte suprafețe. Bacteriile pot infecta pe altcineva dacă atinge suprafața și transferă bacteriile la gură. Bacteriile se vor deplasa de la gură la intestine, invadând celulele care alcătuiesc intestinul gros. Bacteria se multiplică, ucide celulele și produce simptomele de dizenterie.

În Marea Britanie, cele mai multe cazuri de dizenterie bacilară sunt răspândite în cadrul familiei și în locuri precum şcoli, grădiniţe, baze militare și centre de zi.

Dizenteria este răspândită şi prin intermediul produselor alimentare care au fost contaminate cu fecale umane (scaune), mai ales alimentele reci şi nepreparate, cum ar fi salata. Acest lucru se întâmpla mai des în țările în care:

–    există o salubritate precară;

–    aprovizionarea cu apă și canalizarea sunt insuficiente;

–    fecalele umane sunt folosite ca îngrășământ.

Dizenteria severă este mai frecventă în ţările în curs de dezvoltare.

Simptomele pot apărea între una şi șapte zile de la intrarea în contact cu bacteria.

Dizenteria amoebiană

Dizenteria amoebiană (amoebiaza) este cauzată de o amibă (un parazit unicelular), numită Entamoeba histolytica, care se găseşte în principal în zonele tropicale.

Când amibele din interiorul intestinului unei persoane infectate sunt gata să părăsească corpul, ele se grupează și formează un înveliș care le înconjoară și protejează. Acest grup de amibe este cunoscut ca un chist.

Chistul trece din corpul persoanei în fecalele ei și poate supravieţui în afara corpului. Dacă standardele de igienă sunt precare (dacă persoana nu scapă de materiile fecale în mod igienic, spre exemplu), se pot contamina produsele alimentare și apa din apropiere.

Dacă o altă persoană mănâncă sau bea alimentele sau apa care au fost contaminate cu fecalele care conțin chist, şi ea va fi infectată. Dizenteria amoebiană este deosebit de frecventă în acele părți ale lumii în care materiile fecale umane sunt folosite ca îngrășământ.

După intrarea în corpul persoanei, prin gură, chistul se va deplasa în stomac. Amibele din interiorul chistului sunt protejate de acidul digestiv din stomac. Din stomac, chistul se va deplasa la intestine unde se va sparge și va elibera amibele, care vor cauza infecţii. Amibele pot să pătrundă în pereţii intestinelor și pot provoca abcese mici şi ulcere. Apoi, ciclul se repetă.

Amibele care provoacă dizenterie pot fi transmise şi sexual, în timpul contactului anus-gură.

Diagnosticarea dizenteriei

Ar trebui să mergeţi la medicul dumneavoastră de familie dacă aveți diaree care conţine sânge sau mucus. Spuneţi-i medicul dumneavoastră dacă ați fost recent peste hotare, în special dacă aţi fost în o țară tropicală cu salubritate precară, unde dizenteria amoebiană este comună, cum ar fi India sau Africa.

Mostra de scaun

Dizenteria este diagnosticată prin testarea unei mostre de scaun (fecale), pentru a vedea dacă conține bacterii sau amibe care provoacă dizenterie.

Alte investigaţii

Alte investigații pot fi folosite dacă dizenteria a creat probleme suplimentare, cum ar fi un abces hepatic. Testele suplimentare ar putea include:

–    o ecografie: în care se folosesc unde de sunet de înaltă frecvenţă pentru a crea o imagine a unei părți din interiorul corpului, cum ar fi ficatul;

–    analize de sânge: o probă de sânge poate fi testată pentru anticorpi, care sunt susceptibili de a fi prezenţi dacă aveți dizenterie amoebiană;

–    o colonoscopie.

Colonoscopia

O colonoscopie este un tip de endoscopie, care este folosită pentru a examina intestinele. În timpul unei colonoscopii, un endoscop este băgat în anus, până în intestine. Un endoscop este un tub lung, subţire şi flexibil, cu o sursă de lumină şi o cameră video la un capăt. Imaginile din interiorul corpului sunt transmise la un monitor extern, pentru ca pereții intestinelor să poată fi văzuţi mai clar.

Intestinul dumneavoastră trebuie să fie gol când se face o colonoscopie, așa că veţi urma un regim alimentar special pentru câteva zile, înainte de examinare. De asemenea, vi se va da un laxativ (medicament pentru a goli intestinul) în dimineața zilei de examinare și un sedativ pentru a vă ajuta să vă relaxați.

O colonoscopie durează, de obicei, în jur de o oră și majoritatea oamenilor vor putea să meargă acasă după ce s-au recuperat de la efectele sedativului. După procedură, vă veţi simţi puţin obosit, așa că ar trebui să vă asiguraţi că poate să vă ducă cineva acasă.

Tratarea dizenteriei

Dizenteria dispare, de obicei, după câteva zile și nu este nevoie de tratament. Cu toate acestea, este important să înlocuiţi orice lichide care au fost pierdute prin diaree.

Tratarea diareei

Diareea poate fi tratată prin:

–    bând multe lichide;

–    luând soluţii de rehidratare orală;

–    mâncând, atunci când puteţi.

Lichidele

Dacă aveți diaree şi vărsături, ar trebui să beţi multe lichide pentru a le înlocui pe cele care au fost pierdute și pentru a evita deshidratarea.

Este foarte important ca sugarii și copiii mici să nu devină deshidrataţi. Trebuie să vă asigurați că copilul dumneavoastră bea apă, chiar dacă vomită. O cantitate mică de lichide este mai bună decât nimic. Evitați să-i daţi suc de fructe sau băuturi acidulate, pentru că ele pot înrăutăţi diareea.

Soluţiile de rehidratare orală (SRO)

Dacă sunteți deosebit de vulnerabil la efectele deshidratării – dacă aveţi peste 60 de ani – medicul sau farmacistul dvs. vă pot sugera să folosiţi o SRO. O SRO poate fi recomandată şi pentru copilul dumneavoastră, dacă este deshidratat sau prezintă un risc de deshidratare.

SRO vin în plicuri care sunt disponibile fără prescripție medicală. Ele se dizolvă în apă și ajută la înlocuirea sării, glucozei şi a altor minerale importante pe care corpul dvs. le pierde prin deshidratare.

Băuturile de rehidratare nu pot vindeca diareea, dar ele pot ajuta la tratarea sau prevenirea deshidratării. Nu folosiţi băuturile cu sare de casă sau zahăr.

Sfaturi despre mâncare

Opinia experților este divizată în când și ce ar trebui să mâncaţi dacă aveți diaree. Cu toate acestea, majoritatea experţilor sunt de acord că ar trebui să mâncaţi alimente solide, imediat ce vă simţiţi în stare să faceţi acest lucru. Mâncaţi mese mici, ușoare și evitaţi alimentele grase, condimentate sau grele. Dacă simțiți că nu puteţi mânca, nu vă faceţi griji, beţi în continuare lichide și mâncaţi când puteţi.

În cazul în care copilul dumneavoastră este deshidratat, nu îi daţi alimente solide până când nu a băut suficiente lichide. Odată ce a încetat să arate semne de deshidratare – dacă a devenit mai puțin iritabil și a început să urineze mai frecvent – copilul poate începe să mănânce ce mănâncă de obicei.

În cazul în care copilul dumneavoastră nu este deshidratat, ar trebui să îi oferiţi ce mănâncă de obicei. Dacă refuză să mănânce, continuaţi să-i oferiţi băuturi și așteptați până când îi revine pofta de mâncare.

Medicamente

Deoarece cele mai multe cazuri de dizenterie durează doar o perioadă scurtă de timp, antibioticele sunt folosite numai în cazul în car dizenteria nu dispare pe cont propriu. Antibioticele pot fi folosite şi pentru a opri răspândirea dizenteriei la alte persoane.

Folosirea antibioticelor în exces, pentru a trata afecţiunile minore, poate să le facă mai puțin eficiente în tratarea afecţiunilor mai grave sau care vă pun viaţa în pericol. Ca urmare, antibioticele nu sunt prescrise pentru cazurile uşoare de dizenterie.

Dizenteria bacilară

Dacă aveți dizenterie moderată sau severă, care este cauzată de bacteria Shigella (dizenterie bacilară), pot fi recomandate antibiotice pentru a scurta durată simptomelor.

Pot fi folosite mai multe antibiotice diferite, inclusiv ciprofloxacina. Cu toate acestea, antibioticul care va fi recomandat va depinde de rezistența organismului la unele antibiotice. Rezistența la antibiotice înseamnă că medicamentele nu mai sunt capabile să ucidă bacteriile.

Dizenteria amoebiană

Dacă aveți dizenterie amoebiană (amoebiază), medicul vă poate prescrie un antibiotic numit metronidazol. Medicul vă va spune cât timp trebuie să-l luaţi – în jur de cinci zile. Tinidazolul este un medicament alternativ posibil.

Complicaţiile dizenteriei

Deshidratarea

Sugarii și copiii mici cu dizenterie pot deveni rapid deshidrataţi. Prin urmare, este foarte important să beţi multe lichide pentru a le înlocui pe cele care s-au pierdut, altfel dizenteria poate fi fatală.

Semnele de deshidratare

Copilul dvs. poate avea un risc crescut de deshidratare, dacă:

–    are mai puțin de un an;

–    are mai puțin de doi ani și s-a născut cu o greutate mică;

–    a excretat mai mult de cinci scaune apoase în ultimele 24 de ore;

–    a vomitat de mai mult de două ori în ultimele 24 de ore;

–    nu a putut să reţină lichide;

–    s-a oprit brust din alăptat.

Simptomele deshidratării

Simptomele de deshidratare la copii includ:

–    pare să li se înrăutăţească situaţia;

–    sunt iritabili sau letargici (obosiţi);

–    urinează frecvent;

–    au piele pală sau pete pe piele;

–    mâinile și picioarele lor sunt reci.

Simptomele de deshidratare la adulţi includ:

–    lipsă de energie sau senzație de oboseală;

–    pierderea poftei de mâncare;

–    greață (senzație de rău);

–    dureri de cap;

–    amețeală;

–    limbă uscată;

–    ochi înfundați;

–    crampe musculare;

–    ritm cardiac rapid.

Abcesul hepatic

În cazuri rare, dizenteria amoebiană (amoebiaza) se poate răspândi de la nivelul intestinului, prin vasele de sânge, în alte părți ale corpului și poate produce un abces (puroi dureros). Abcesul apare cel mai frecvent la ficat, rezultând în o afecţiune care este cunoscută sub numele amoebiază hepatică.

Simptomele unui abces hepatic includ:

–    febră de 38 °C sau mai mare;

–    slăbiciune;

–    umflare a abdomenului;

–    dureri în partea dreaptă a abdomenului;

–    tuse;

–    greață (senzație de rău);

–    icter: o tentă galbenă a pielii și a albului ochilor, care este cauzată de o acumulare de bilirubină;

–    pierderea poftei de mâncare;

–    pierdere în greutate.

Prevenirea dizenteriei

Dizenteria este răspândită ca rezultat al unei igiene precare.

Pentru a reduce riscul de infectare, ar trebui:

–    să vă spălați pe mâini cu apă și săpun după ce mergeţi la toaletă și pe tot parcursul zilei, în special după ce intraţi în contact cu o persoană infectată;

–    să vă spălați mâinile înainte de a manipula, a mânca sau a prepara mâncarea;

–    să vă spălați pe mâini înainte de a hrăni copiii sau persoanele în vârstă;

–    să păstraţi contactul cu o persoană infectată la minimum;

–    să evitaţi schimbul de prosoape;

–    să spălaţi rufele unei persoane infectate cu apă fierbinte.

Sfaturi de călătorie

O igienă adecvată este o provocare enormă pentru persoanele care trăiesc în condiții precare în țările în curs de dezvoltare unde există acces limitat sau inexistent la apă proaspătă și la dezinfectant.

Dacă mergeţi într-o țară care are un risc ridicat de contaminare cu amiba care cauzează dizenterie, sfaturile de mai jos vă pot ajuta să preveniţi infecţia:

–    Nu beţi apă locală, dacă nu sunteți sigur că este sterilă (curată). Alternativele sigure sunt apa îmbuteliată sau băuturile acidulate din cutii sau sticle sigilate.

–    Dacă apa nu este sterilă, fierbeţi-o timp de câteva minute sau folosiţi un dezinfectant chimic sau un filtru fiabil.

–    Nu beţi din fântâni arteziene publice şi nu vă spălaţi pe dinţi cu apă de la robinet.

–    Nu puneţi gheață în băuturi, pentru că poate fi făcută din apa locală.

–    Nu mâncați fructe sau legume proaspete care nu pot fi curățate înainte de a fi mâncate.

–    Nu mâncaţi sau beţi lapte, brânză sau produse lactate care nu au fost pasteurizate (un proces care implică distrugerea microorganismelor nedorite prin căldură).

–    Nu mâncaţi sau beţi produse vândute de către vânzătorii de stradă (cu excepția băuturilor din sticle sau doze sigilate corespunzător).

Publicat pe Lasă un comentariu

Amiloidoza

AmiloidozaAmiloidoza este un grup de boli rare, dar grave, cauzate de depunerile de proteine ​​anormale, numite amiloide, în ţesuturile şi organele din întreg organismul.

Ea este diagnosticată la 1-5 persoane din 100 000, în fiecare an, şi este mai frecventă la persoanele în vârstă.

Proteinele încep ca un șir de aminoacizi, care apoi se îndoaie într-o formă tridimensională. Această „îndoire a proteinelor” le permite să îndeplinească funcții utile în interiorul celulelor noastre.

Proteinele ​​amiloide sunt îndoite anormal, ceea ce cauzează acumularea lor în țesuturi și organe, ducând la insuficienţă de organ. Un tip special de proteine ​​amiloide apare şi în creierul persoanelor cu boala Alzheimer.

Dacă amiloida este depusă într-o singură parte a corpului, este cunoscută sub numele de amiloidoză localizată și, de obicei, este mai puțin gravă decât formele sistemice (pe scară largă). De exemplu, amiloidoza poate afecta doar pielea, provocând decolorare și/sau o erupție însoțită de mâncărime.

Cu toate acestea, cele mai multe cazuri sunt sistemice – cu alte cuvinte, depozitele de amiloide sunt larg răspândite și pot afecta mai multe țesuturi și organe din întregul organism. Amiloidoza sistemică este, de multe ori, foarte gravă: ea afectează, de obicei, inima, rinichii, intestinele și nervii, cauzând insuficiență progresivă de organ.

Există mai mult de 20 de proteine ​​diferite, care se pot îndoi greşit şi pot forma amiloide – acesta este motivul pentru care există mai multe tipuri diferite de amiloidoza sistemică.

Articolul se concentrează pe amiloidoza primară

Simptomele amiloidozei primare

În amiloidoza primară, amiloidele se pot acumula treptat în organe, timp de mai mulți ani, înainte de a apărea simptomele. Simptomele pe care le veţi avea vor depinde de organele afectate.

De exemplu, dacă amiloidele sunt depuse în rinichi, ele pot provoca insuficiență renală cronică. Simptomele de insuficienţă renală includ retenţia de lichide, oboseală, slăbiciune și pierderea poftei de mâncare.

Amiloidele depuse în inimă pot provoca mărirea inimii și pot afecta capacitatea sa de a pompa sânge în mod eficient în corp. Acest lucru poate duce la insuficiență cardiacă, care provoacă dificultăți de respirație și retenție de lichide.

Amiloidoza primară poate provoca oricare dintre următoarele simptome:

–    oboseală;

–    pierderea în greutate;

–    retenție de lichide (edeme);

–    dificultăți de respirație;

–    ameţeală;

–    amorțeală sau furnicături în mâini și picioare;

–    răgușeală;

–    sindromul de tunel carpian (compresie a nervului din încheietura mâinii);

–    pete de sânge pe piele;

–    o limbă mărită – uneori cu pete de sânge, plachete şi vezicule.

Cauzele amiloidozei primare

Amiloidoza primară este cauzată de îndoirea greşită a unei proteine și de acumularea acelei proteine – care este produsă de globulele albe anormale din măduva osoasă.

Celulele anormale ale măduvei osoase sunt, de obicei, benigne (non-canceroase), dar sunt maligne în unele cazuri (în mielom multiplu, cancer al măduvei osoase).

Lanțul anormal de proteine este depozitat, de obicei, în inimă, rinichi, nervi, stomac sau o combinație a acestora.

Cum este diagnosticată Amiloidoza

Diagnosticul de amiloidoză primară poate fi foarte dificil de stabilit, pentru că simptomele sunt adesea foarte generale.

Diagnosticul poate fi confirmat prin a lua o biopsie (mostră de ţesut) din partea afectată a corpului şi examinând-o sub un microscop, în laborator, folosind tulpini speciale pentru proteinele ​​amiloide.

Tipul de biopsie va depinde de organele afectate. La unii pacienți, în care se suspectează amiloidoză, o biopsie a grăsimii de pe burtă sau o biopsie de intestin (luate în timpul unei endoscopii), pot da un rezultat pozitiv.

Cum se tratează Amiloidoza

Medicamentele chimioterapice pot inhiba celulele anormale ale măduvei osoase și, prin urmare, producția de proteine ​​anormale. Acest lucru poate duce la o reducere progresivă a cantității de amiloide din organism și la prevenirea deteriorării organelor.

Şi simptomele de insuficienţă de organ vor trebui să fie tratate – de exemplu, ați putea avea nevoie de medicamente diuretice pentru tratarea insuficienței cardiace şi aţi putea avea nevoie de dializă, dacă aveți insuficiență renală.

Unii pacienţi cu insuficiență renală pot fi potriviţi pentru a primi un transplant de rinichi, deși tulburarea de măduvă osoasă care stă la bază va trebui să fie suprimată prin chimioterapie, pentru a preveni acumularea de amiloide în rinichiul nou.

Din păcate, starea multor pacienți se deteriorează în lunile de după diagnosticare și mulți mor la unul sau doi ani mai târziu de atac de cord sau de insuficiență renală.

Publicat pe Lasă un comentariu

Amnezia

Senior Man Holding Head, Looking Down, Close-UpEste normal să deveniți un pic uituc pe măsură ce îmbătrâniţi. Cu toate acestea, pierderile de memorie ar putea fi un simptom a ceva mai grav și ar trebui să fiţi consultat de medicul dvs. de familie.

Pierderile de memorie, numite şi amnezie, apar atunci când o persoană își pierde capacitatea de a-şi aminti evenimente şi informaţii pe care ar fi capabil, în mod normal, să şi le amintească. Ar putea fi ceva ce s-a întâmplat la numai câteva secunde sau minute sau un eveniment memorabil care s-a întâmplat în trecut. Pierderea de memorie poate să fi început brusc sau poate să se fi înrăutăţit în ultimul an.

Pierderea de memorie poate fi dureroasă pentru persoana afectată şi pentru familia ei. Rudele se gândesc la ce este mai rău și presupun că este cauzată de demență, dar acest lucru nu este adevărat, în cele mai multe cazuri.

Ce trebuie să faceți dacă sunteți îngrijorat că aveţi pierderi de memorie

Dacă sunteți îngrijorat că dvs. sau cineva drag vouă are pierderi de memorie, consultaţi-vă medicul de familie. El vă va face o evaluare inițială și vă va pune întrebări despre simptome, despre istoricul de familie și despre stilul de viață. De asemenea, medicul vă poate face şi analize de sânge.

Pierderea de memorie are o gamă largă de cauze posibile, în funcție de tipul de pierdere de memorie.

Medicii clasifică memoria ca:

–    Amintiri imediate, cum ar fi sunetele, care sunt stocate doar pentru câteva secunde.

–    Amintiri pe termen scurt sau recente, cum ar fi numerele de telefon, care rămân în memoria dumneavoastră timp de 15-20 de secunde. Creierul poate stoca aproximativ șapte informații pe termen scurt, în orice moment.

–    Amintiri pe termen lung – amintiri permanente care au fost consolidate pentru că le-aţi repetat încontinuu în minte.

Dacă medicul dvs. va considera că dvs. sau ruda dvs. are nevoie de o evaluare pentru demență sau că ar putea avea o altă afecţiune mai gravă, cum ar fi leziunile la nivelul creierului, el vă poate trimite la un specialist.

Ar putea fi demență?

Dacă citiţi acest articol deoarece credeți că problemele de memorie pot fi un semn de demență, fiți siguri că, probabil, nu sunt. O persoană cu demență nu va fi conștientă, de obicei, de pierderea ei de memorie sau poate nega acest lucru.

Pierderea de memorie este cauzată, probabil, de ceva mult mai comun şi tratabil, cum ar fi depresia.

Ați putea fi îngrijorat de faptul că cineva la care ţineţi are demenţă. Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că aproximativ 40% din persoanele cu vârsta de peste 65 de ani au un anumit grad de probleme de memorie și că doar 15% vor dezvolta demență, în fiecare an.

În cazul în care instinctele dvs. sunt corecte, faptul că acea persoană neagă sau că nu este conştientă de pierderea ei de memorie poate face dificilă convingerea acelei persoane că trebuie să meargă la medicul ei de familie pentru o consultație.

Semne că cineva a demență

Ca o regulă generală:

–    Demența apare, de obicei, la persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

–    Cineva cu demență va încerca din răsputeri să-și amintească evenimentele imediate sau recente, dar încă îşi poate aminti evenimentele care au avut loc cu mult timp în urmă. Prin urmare, în cazul în care este afectată memoria pe termen lung, cel mai probabil nu este demență.

–    Pierderile de memorie nu au loc dintr-o dată, dar se înrăutăţesc treptat în timp.

Cele mai frecvente cauze ale pierderii de memorie

Medicii spun că, în general, pacienţii care vin la ei cu pierderi de memorie suferă şi de:

–    anxietate;

–    stres;

–    depresie.

Pierderea lor de memorie se datorează lipsei de concentrație și faptului că nu observă lucrurile în primul rând, din cauza lipsei de interes. Problemele de somn înrăutăţesc pierderile de memorie.

Medicul de familie vă poate sugera să încercaţi comprimate antidepresive. Dacă presupunerea lui este corectă, ele ar trebui să vă îmbunătățească problemele de memorie, pe măsură ce depresia dispare.

O persoană în vârstă cu pierderi de memorie are, cel mai probabil, şi depresie, dacă prezintă schimbări de comportament, cum ar fi un temperament irascibil.

Alte cauze frecvente ale pierderii de memorie sunt:

–    un traumatism cranian, de exemplu, după un accident de mașină;

–    un accident vascular cerebral care întrerupe o parte a fluxului de sânge la creier şi provoacă moartea ţesutului creierului.

Acestea vor duce la pierderi bruşte de memorie, în care uitați evenimentele care au avut loc înainte de traumă (amnezie retrogradă) sau aţi uitat tot ce s-a întâmplat după traumă (amnezie anterogradă).

Cauze mai puţin frecvente ale pierderii de memorie

Cauzele mai puţin frecvente ale pierderii de memorie pot fi cauzate de:

–    o tiroidă hipoactivă, ceea ce înseamnă că glanda tiroidă (găsită în gât) nu produce suficienţi hormoni;

–    anumite tipuri de medicamente, cum ar fi sedativele și unele tratamente pentru boala Parkinson;

–    abuzul de alcool pe termen lung;

–    sângerările la nivelul creierului, cunoscute sub numele de hemoragie subarahnoidiană;

–    un deficit de vitamina B1 (tiamină), de exemplu: din cauza unei probleme digestive;

–    problemele cu fluxul sanguin în o parte a creierului, care duc la episoade de pierderi de memorie pe care o persoană nu şi le poate aminti după aceea (cunoscute sub numele de amnezie globală tranzitorie);

–    un eveniment stresant sau traumatic, care face persoana să-şi blocheze acea amintire, lăsând-o în imposibilitatea de a-şi aminti informații importante (cunoscut sub numele de amnezie psihogenă);

–    o tumoare pe creier.

Publicat pe Lasă un comentariu

Tulburările de dezvoltare sexuală

Tulburările de dezvoltare sexualăTulburările de dezvoltare (TDS) sexuală sunt un grup de afecţiuni în care organele de reproducere și organele genitale nu se dezvoltă normal.

Dacă aveți o tulburare de dezvoltare sexuală, veţi avea un amestec de caracteristici sexuale masculine şi feminine. De exemplu, ați putea fi femeie, dar cu cromozomi XY (masculini) și testicule interne, sau aţi putea fi o femeie cu organe interne normale, cum ar fi uterul și ovarele, dar cu un clitoris extins, care seamănă cu un penis.

Tulburarea apare deoarece există o problemă cu genele dumneavoastră și/sau cu modul în care răspundeţi la hormonii sexuali din organism.

Nu se știe cât de comune sunt tulburările de dezvoltare sexuală, dar se estimează că afecteze 0.1-2% din populaţia Marii Britanii.

 

Identificarea unei tulburări de dezvoltare sexuală

Există diferite tipuri de tulburări de dezvoltare sexuală, și fiecare are o cauză diferită. Mai jos sunt câteva exemple.

 

Femei cu organe geniale ambigue (nu sunt de sex masculin sau feminin) sau care arată ca organele masculine

Unele femei au cromozomi XX (feminin), cu uter şi ovare normale, dar organele lor genitale sunt ambigue sau de sex masculin. De exemplu, ele pot avea un clitoris extins, care seamănă cu un penis, iar partea de jos a vaginului poate să fie închisă. Medicii numesc această afecţiune TDS 46, XX.

Cea mai frecventă cauză este o boală numită hiperplazie suprarenală congenitală. În cazul în care copilul dumneavoastră are hiperplazie suprarenală congenitală, îi lipsește o anumită enzimă (proteină) de care organismul lui are nevoie pentru a face cortizol şi aldosteron (doi hormoni).

Fără aceştia, organismul produce mai mulţi androgeni (hormonii sexuali masculini). În cazul în care copilul afectat este de sex feminin, atunci nivelul ridicat de androgeni, înainte de naștere, determină organele genitale să aibă un aspect mai masculin. Această afecţiune are implicații serioase pentru starea generală de sănătate.

 

Bărbaţi cu organe genitale care seamănă cu cele ale femeilor

Unii oameni au cromozomi XV (masculini), dar organele genitale externe pot apărea în întregime de sex feminin sau ambigue (nu sunt  organe masculine sau feminine, în mod clar). Testiculele pot fi absente sau nu s-au format în mod corespunzător. Medicii numesc această afecţiune TDS 46, XY .

Există mai multe cauze diferite. O cauză posibilă este sindromul de insensibilitate la androgeni, în care organismul ignoră androgenii (hormonii masculini) sau este insensibil la ei, deci dezvoltarea este de sex feminin. Testiculele rămân, de obicei, în interiorul corpului, iar uterul nu se dezvoltă.

Se crede că sindromul de insensibilitate la androgeni apare în una din fiecare 20 400 de naşteri, cu toate că cifrele exacte nu sunt cunoscute.

 

Un amestec de caracteristici masculine și feminine

Oamenii cu acest tip de tulburare de dezvoltare sexuală pot avea cromozomi de sex masculin, cromozomi de sex feminin sau ambii. Din punct de vedere fizic, aceşti oameni au ţesut ovarian şi ţesut testicular (de exemplu, un ovar și un singur testicul), iar organele lor genitale pot fi de femeie, de bărbat sau o combinație de aceste două tipuri. Medicii numesc această afecţiune TDS ovotesticular 46, XX.

 

Organe genitale formate în mod normal, dar dezvoltare sexuală anormală

Unii oameni nu au nici setul normal de cromozomi masculini (XY), nici setul normal de cromozomi feminini (XX) – de exemplu, ei pot avea doar un cromozom X (XO) sau pot avea un cromozom suplimentar (XXY).

Fizic, organele lor de sex masculin sunt formate în mod normal fie ca masculin (testicule şi penis), fie ca feminin (ovare, uter şi vagin), dar este posibil să nu aibă o dezvoltare sexuală normală la pubertate.

Un exemplu este sindromul Turner, în care unei femei îi lipsește un cromozom X. Fetele sau femeile cu sindrom Turner sunt, de obicei, infertile și înălțimea lor este mai mică decât media normală.

 

Sfaturi pentru părinţi

Dacă sunteți îngrijorat că copilul dumneavoastră ar putea avea o tulburare de dezvoltare sexuală, vorbiţi cu medicul dvs. de familie. El va putea să vă trimită copilul la un specialist – de obicei, la un consultant în endocrinologie pediatrică.

Consultantul va putea apoi să vă prezinte o echipă de diferiţi profesioniştii din domeniul sănătăţii, care vor lucra împreună pentru a înţelege afecţiunea copilului dumneavoastră și vor oferi sprijin și sfaturi copilului dvs.

Pe măsură ce copilul creşte, ar putea avea nevoie de terapie cu hormoni și suport psihologic. Cu toate acestea, cu îngrijire și sprijin adecvat, multe persoane cu tulburări de dezvoltare sexuală se împacă cu afecţiunea lor și trăiesc fericiţi.

 

Dacă credeți că aveți o tulburare de dezvoltare sexuală

Dacă credeți sau știți că aveți o tulburare de dezvoltare sexuală, vă este disponibil ajutor și sprijin.

Trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră, deoarece el va fi în măsură să vă facă o trimitere la o echipă de profesionişti de asistenţă medicală, care vor lucra împreună pentru a înțelege afecţiunea dumneavoastră și vă vor oferi sprijin și consiliere.

Cele mai multe persoane cu o tulburare de dezvoltare sexuală rămân cu sexul care le-a fost atribuit la naştere, dar dacă simțiți că sexul care v-a fost atribuit nu reprezintă cine sunteți, puteţi să vă schimbaţi sexul. Acest lucru îl veţi putea discuta cu echipa de specialişti.

Dacă aveți o tulburare de dezvoltare sexuală, aţi putea fi infertili şi s-ar putea să aveţi nevoie de terapie cu hormoni și suport psihologic. Cu îngrijire și sprijin adecvat, multe persoane cu tulburări de dezvoltare sexuală se împacă cu afecţiunea lor și trăiesc vieți normale.

Publicat pe Lasă un comentariu

Anemia feriprivă

Anemia feriprivăAnemia este o afecţiune în care cantitatea de hemoglobine din sânge este sub nivelul normal sau există mai puţine globule roşii decât în mod normal.

Există mai multe tipuri diferite de anemie şi fiecare are o altă cauză, dar anemia feriprivă este cel mai comun tip.

Celelalte forme de anemie pot fi cauzate de o lipsă de vitamina B12 sau de acid folic în organism.

Simptomele anemiei feriprive

Principalele simptome ale anemiei feriprive sunt oboseala şi letargia (lipsă de energie). Alte simptome includ:

–    dificultăţi de respiraţie (dispnee);

–    schimbări de aspect, cum ar fi un ten palid şi unghii uscate.

Vorbiţi cu medicul dumneavoastră dacă observaţi oricare dintre aceste simptome. El va putea să vă diagnosticheze cu anemie feriprivă, cu o simplă analiză de sânge.

Totuşi, în majoritatea cazurilor, nu va apărea niciun simptom, mai ales dacă cauza este o pierdere lentă de sânge.

Care sunt cauzele anemiei feriprive?

Anemia feriprivă apare atunci când nu există suficient fier în organism. Fierul se găseşte în carne, în fructe uscate şi în unele legume. Fierul este folosit de organism pentru a produce hemoglobine, care ajută la înmagazinarea şi transportul oxigenului în globulele roşii.

Acest lucru înseamnă că, dacă există o lipsă de fier în sânge, organele şi ţesuturile nu vor primi la fel de mult oxigen ca de obicei.

Există multe afecţiuni care pot duce la o lipsă de fier. La bărbaţi şi la femeile aflate la postmenopauză, cea mai frecventă cauză este sângerarea în stomac şi intestine. Ea poate fi cauzată de:

–    medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS);

–    un ulcer peptic;

–    cancerul de stomac sau cancerul de colon.

La femeile de vârstă reproductivă, cele mai frecvente cauze ale anemiei feriprive sunt:

–    ciclurile menstruale grele;

–    sarcina – pentru că organismul are nevoie de mai mult fier pentru copil.

Tratarea anemiei feriprive

Tratamentul pentru anemia feriprivă presupune administrarea de suplimente cu fier pentru a stimula nivelurile scăzute de fier. Metoda este, de obicei, eficientă şi afecţiunea provoacă rareori complicaţii.

Va trebui să fiţi monitorizat la fiecare câteva luni pentru a verifica dacă tratamentul funcţionează şi dacă nivelul de fier a revenit la normal.

Cauza principală va trebui să fie şi ea tratată, ca anemia să nu recidiveze.

Alimente bogate în fier

Alimentele care conţin fier sunt:

–    legumele cu frunze de culoarea verde închis, cum ar fi năsturelul şi varza creaţă;

–    fasolea;

–    nucile;

–    carnea;

–    fructele uscate.

Unele alimente şi medicamente pot reduce absorbită corpului de fier. Acestea sunt:

–    ceaiul şi cafeaua;

–    calciul, găsit în produsele lactate;

–    antiacidele (medicamente care ajută la ameliorarea indigestie).

Complicaţiile

Dacă anemia feriprivă nu este tratată, ea vă poate face mai sensibil la boli şi infecţii, pentru că o lipsă de fier în organism afectează sistemul imunitar (sistemul natural de apărare al organismului).

Anemia feriprivă severă poate creşte riscul de a dezvolta complicaţii care afectează inima sau plămânii, cum ar fi:

–    tahicardia (bătăi anormal de rapide);

–    insuficienţa cardiacă – inima nu pompează sânge în corp în mod eficient.

Femeile gravide au un risc mai mare de complicaţii înainte şi după naştere.

Simptomele anemiei feriprive

Multe persoane cu anemie feriprivă vor prezenta doar câteva semne sau simptome ale bolii.

Cele mai frecvente simptome includ:

–    oboseală;

–    letargie (lipsă de energie);

–    dificultăţi de respiraţie (dispnee).

Simptomele mai puţin frecvente includ:

–    durere de cap;

–    tinitus (acufenă) – zgomote sau vâjâituri în urechi de origine foarte variată;

–    pica – o dorinţă de a mânca produse necomestibile, cum ar fi gheaţă, hârtie sau lut;

–    limbă inflamată;

–    senzaţie de mâncărime;

–    căderea părului;

–    dificultăţi de înghiţire (disfagie).

Aspect schimbat

Puteţi observa şi schimbări în aspectul dvs. fizic. De exemplu, semnele că aveţi anemie feriprivă includ:

–    un ten palid;

–    o limbă anormal de fină;

–    ulcere dureroase (răni deschise) în colţurile gurii;

–    unghii uscate;

–    unghii în formă de lingură.

Simptomele care se dezvoltă încet

Severitatea simptomelor dumneavoastră poate depinde de cât de repede se dezvoltă anemia. De exemplu, puteţi observa câteva simptome sau simptomele se pot dezvolta treptat dacă anemia este cauzată de o pierdere cronică (pe termen lung) lentă de sânge, cum ar fi un ulcer gastric.

Cauzele anemiei feriprive

Anemia feriprivă apare atunci când organismul nu are suficient fier. O lipsă de fier poate fi cauzată de mai mulţi factori.

Unii dintre aceştia sunt prezentaţi mai jos.

Ciclurile menstruale

La femeile de vârsta reproductivă, ciclurile menstruale sunt cea mai frecventă cauză a anemiei feriprive.

De obicei, doar femeile cu cicluri deosebit de grele dezvoltă anemie feriprivă. Dacă aveţi sângerări abundente pe parcursul mai multor cicluri menstruale consecutive, afecţiunea este cunoscută sub numele de menoragie.

Sarcina

Este foarte obişnuit pentru femei să dezvolte un deficit de fier în timpul sarcinii. Acest lucru se datorează faptului că organismul are nevoie de mai mult fier, pentru ca bebeluşul să aibă o aprovizionare suficientă de sânge şi să primească oxigenul şi substanţele nutritive necesare. Multe femei însărcinate au nevoie de suplimente de fier, în special în a 20-a săptămână de sarcină.

Hemoragiile gastrointestinale

Tractul gastrointestinal este o parte a corpului responsabilă cu digerarea alimentelor. El este format din:

–    stomac – un organ în formă de sac, care ajută la digestia alimentelor, amestecându-le cu acizi pentru a le mărunţi;

–    intestine – digeră şi absorb alimentele şi lichidele.

Sângerările la nivelul stomacului şi al intestinelor sunt cea mai frecventă cauză a anemiei feriprive la bărbaţi şi la femeile care au trecut de menopauză (când se opresc ciclurile menstruale).

Cauzele hemoragiei gastrointestinale

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pot provoca sângerări la nivelul stomacului. Ibuprofenul şi aspirina sunt două exemple de AINS.

Dacă medicul suspectează că medicamentele vă provoacă hemoragii gastrointestinale, el poate fi în măsură să vă prescrie un medicament mai puţin dăunător, ca o alternativă. Nu încetaţi să luaţi un medicament prescris pentru dvs., doar dacă vă spune medicul dumneavoastră să o faceţi.

Ulcerele gastrice

Acidul din stomac (care, de obicei, ajută organismul să digere hrana) poate eroda mucoasa stomacului. Când se întâmplă acest lucru, acidul formează un ulcer (o rană deschisă). Acest lucru este cunoscut şi ca un ulcer peptic.

Ulcerele gastrice pot provoca sângerarea mucoasei stomacului, iar această pierdere de sânge poate duce la anemie. În unele cazuri, pierderea de sânge vă poate face să vomitaţi cu sânge sau să excretaţi scaune cu sânge. Totuşi, dacă ulcerul sângerează lent, este posibil să nu aveţi niciun simptom.

În unele cazuri rare, sângerările gastrointestinale pot fi cauzate de cancer de stomac sau de colon. Potrivit unor cercetători, aproximativ 7 500 de cazuri de cancer de stomac sunt diagnosticate în fiecare an, în Marea Britanie. Acest tip de cancer este responsabil pentru 2% din toate cazurile de cancer.

Pentru diagnosticarea cauzei anemiei, medicul dumneavoastră va verifica pentru eventuale semne de cancer. Dacă medicul de familie suspectează cancer, vă va trimite la un gastroenterolog (specialist în tratarea afecţiunilor sistemului digestiv) pentru o examinare mai aprofundată. În acest fel, dacă se găseşte cancer, el poate să fie tratat cât mai repede posibil.

Angiodisplazia

Sângerările gastrointestinale pot fi cauzate şi de o afecţiune numită angiodisplazie. Ea este o anomalie a vaselor de sânge din tractul gastrointestinal, care poate provoca sângerări.

Boli cronice de rinichi

Multe persoane cu boli renale cronice dezvoltă anemie feriprivă. Cele mai multe persoane cu boli de rinichi vor primi suplimente cu fier printr-o injecţie. Totuşi, se pot încerca comprimatele cu sulfat de fier mai întâi.

Alte cauze

Alte afecţiuni sau situaţii care provoacă pierderi de sânge şi pot duce la anemie feriprivă includ:

–    bolile inflamatorii intestinale – afecţiunile care cauzează inflamaţie (înroşire şi edem) în sistemul digestiv, cum ar fi boala Crohn şi colita ulceroasă;

–    esofagita – inflamarea esofagului, cauzată de acidul din stomac;

–    schistosomiaza – o infecţie cauzată de paraziţi;

–    donarea de sânge: donarea unei cantitate mari de sânge poate duce la anemie;

–    traumatismele – accidente grave, cum ar fi un accident de maşină, care duc la pierdere de sânge;

–    sângerările nazale – dacă aveţi sângerări nazale severe puteţi avea anemie, deşi este rar;

–    hematuria (sânge în urină) – poate fi simptom al altei afecţiuni.

Malabsorbţia

Malabsorbţia (atunci când organismul nu poate absorbi fierul din alimente) este o altă cauză posibilă a anemiei feriprive. Ea se poate întâmpla dacă aveţi:

–    boala celiacă, o afecţiune care afectează mucoasa intestinelor;

–    o gastrectomie, o procedură medicală pentru a elimina chirurgical stomacul, de exemplu, pentru a trata cancerul de stomac.

Dieta

Dacă nu sunteţi gravidă, anemia feriprivă este cauzată numai de lipsa de fier din dieta dvs. doar în cazuri rare. Unele studii sugerează că vegetarienii sunt mai expuşi la riscul de anemie feriprivă din cauza lipsei de carne din dieta lor. Cu toate acestea, ei pot obţine suficient fier din alte tipuri de produse alimentare, cum ar fi:

–    fasolea;

–    nucile;

–    fructele uscate, cum ar fi caisele uscate;

–    cerealele integrale, cum ar fi orezul brun;

–    cerealele fortificate;

–    făina de soia;

–    legumele cu frunze verzi, cum ar fi năsturelul şi varza creată.

Femeile gravide trebuie să crească cantitatea de alimente bogate în fier pe care le consumă în timpul sarcinii pentru evita anemia feriprivă.

Diagnosticarea anemiei feriprive

Mergeţi la medicul dumneavoastră de familie dacă aveţi simptome de anemie feriprivă. O analiză de sânge va putea să confirme diagnosticul. Medicul poate să efectueze şi un examen fizic pentru a găsi cauza anemiei.

Analiza de sânge

Pentru a diagnostica anemia feriprivă, se ia o probă de sânge şi se face o hemogramă completă. Acest lucru înseamnă că vor fi măsurate toate tipurile de celule sanguine din mostră.

Dacă aveţi anemie:

–    nivelul de hemoglobine (proteinele care transportă oxigenul) va fi mai mic decât în   mod normal;

–    veţi avea mai puţine globule roşii (celule care conţin hemoglobină) decât în mod normal;

–    globulele roşii din sânge pot fi mai mici şi mai palide decât de obicei.

Medicul de familie poate vă testa şi pentru o substanţă numită feritină, o proteină care stochează fier. Dacă nivelul de feritină este mic, nu aveţi mult fier stocat în organism şi puteţi avea anemie feriprivă.

Vitamina B12 şi acidul folic

Dacă medicul suspectează că anemia poate fi cauzată de un deficit de vitamina B12 şi de acid folic, în loc de un deficit de fier, nivelul acestor va fi testat. Acidul folic lucrează cu vitamina B12 pentru a ajuta organismul să producă globulele roşii din sânge.

Anemia cauzată de deficitul de vitamina B12 şi de acid folic este mai frecventă la persoanele care au peste 75 de ani.

Găsirea cauzei

Pentru a determina cauza principală a anemiei, medicul vă va pune întrebări despre stilul dvs. de viaţă şi despre istoricul medical. De exemplu, medicul vă poate pune întrebări despre:

–    dieta dvs. – pentru a vedea ce mâncaţi de obicei şi dacă dieta include alimente bogate în fier;

–    orice medicamente pe care le luaţi – pentru a vedea dacă aţi luat în mod regulat un tip de medicament care poate provoca sângerări gastrointestinale (sângerare din stomac şi intestine), cum ar fi ibuprofenul sau aspirina;

–    ciclul menstrual;

–    istoricul de familie – veţi fi întrebat dacă familia dvs. are anemie sau antecedente de hemoragie gastrointestinală sau de boli de sânge;

–    donarea de sânge – dacă donaţi des sânge sau dacă aveţi un istoric de sângerări excesive;

–    alte afecţiuni – medicul vă poate întreba dacă aţi avut recent o altă boală sau alte simptome, cum ar fi pierderea în greutate.

Control medical

De obicei, un examen fizic va fi necesar numai dacă nu a fost găsită cauza anemiei feriprive.

Medicul de familie poate:

–    examina abdomenul, pentru că hemoragiile gastrointestinale sunt o cauză frecventă de anemie;

–    căuta semne de insuficienţă cardiacă (când inima nu mai pompează sânge în mod eficient).

Tratarea anemiei feriprive

Tratamentul pentru anemia feripriva implică, de obicei, aportul de suplimente de fier pentru a înlocui fierul lipsă.

Suplimentele de fier

Medicul vă va prescrie suplimente de fier pentru a restabili fierul lipsă din corpul dumneavoastră. Suplimentul cel mai frecvent prescris este sulfatul de fier, administrat pe cale orală, de două sau de trei ori pe zi.

Unele persoane pot experimenta efecte secundare atunci când se iau suplimente de fier, inclusiv:

–    greaţă (senzaţie de rău);

–    dureri abdominale;

–    arsuri;

–    constipaţie;

–    diaree;

–    scaune negre.

Aceste efecte secundare ar trebui să treacă cu timpul. Dacă luaţi sulfat de fier cu alimente sau imediat după o masă, puteţi reduce efectele secundare. Medicul de familie vă poate recomanda să luaţi doar unul sau două comprimate pe zi, în loc de trei, dacă nu puteţi face faţă efectelor secundare.

Dacă sulfatul de fier nu este potrivit din cauza efectelor secundare, vi se poate prescrie un supliment de fier diferit, numit gluconat de fier. Acest supliment ar trebui să provoace mai puţine efecte secundare, deoarece conţine o doză mai puţin concentrată de fier. Cu toate acestea, poate dura mai mult timp până când nivelul de fier din organism ajunge la normal.

Depozitarea suplimentelor de fier

Dacă aveţi copii mici, este important să depozitaţi suplimente de fier undeva unde să nu poată ajunge la ele, pentru că o supradoză de suplimente de fier poate fi fatală la copii.

Sfaturi dietetice

Dacă lipsa de fier din dieta dvs. contribuie la anemia feriprivă, medicul dumneavoastră vă va sfătui să includeţi mai mult fier în dieta dvs.

Alimentele bogate în fier includ:

–    legumele cu frunze verzi, cum ar fi năsturelul şi varza creaţă;

–    cerealele fortificate cu fier;

–    cerealele integrale, cum ar fi orezul brun;

–    fasolea;

–    nucile;

–    carnea;

–    caisele;

–    prunele uscate;

–    stafidele.

Pentru a asigura un regim alimentar sănătos şi bine echilibrat, includeţi alimente din toate grupele majore de alimente în dieta dvs.. Dacă aveţi anemie feriprivă, mâncaţi multe alimente bogate în fier, cum ar fi cele enumerate mai sus.

Cu toate acestea, unele alimente şi medicamente pot afecta absorbţia de fier. Acestea sunt:

–    ceaiul şi cafeaua;

–    calciul, găsit în produsele lactate;

–    antiacidele (medicamente care ameliorează indigestia);

–    inhibitorii pompei de protoni (IPP), care afectează producţia de acid în stomac;

–    cerealele integrale – deşi cerealele integrale sunt o sursă bună de fier, ele conţin acid fitic, care poate interfera cu modul în care organismul absoarbe fierul din alte alimente şi pastile.

Dacă vă este dificil să includeţi fier în dieta dvs., medicul dvs. de familie vă poate trimite la un dietetician. El vă poate oferi îndrumări detaliate şi personalizate despre cum vă puteţi schimba dieta.

Cauzele care stau la bază

Medicul va trebui să trateze cauza principală a anemiei pentru a se asigura că anemia nu reapare.

De exemplu, dacă medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) cauzează sângerări la nivelul stomacului, medicul vă poate prescrie un tip alternativ de medicament pentru a ajuta la minimizarea riscului de hemoragie.

Ciclurile menstruale pot fi tratate în mai multe moduri, folosind atât medicamente, cât şi dispozitive interne speciale.

Monitorizarea

Medicul de familie vă va cere să vă întoarceţi pentru o verificare la două şi la patru săptămâni după ce aţi început să luaţi suplimente de fier pentru a evalua cât de bine aţi răspuns la tratament. Nivelul de hemoglobine va fi verificat printr-o analiză de sânge.

Dacă rezultatul analizei de sânge prezintă o îmbunătăţire, vi se va cere să vă întoarceţi peste 2 luni pentru o altă analiză de sânge.

Odată ce nivelurile de hemoglobine şi de globule roşii sunt normale, medicul vă va recomanda să continuaţi administrarea de suplimente de fier timp de trei luni pentru a reface depozitele de fier din organism.

După această perioadă, în funcţie de cauza anemiei feriprive, ar trebui să puteţi întrerupe administrarea de suplimente. Starea dumneavoastră va fi monitorizată la fiecare trei luni, timp de un an.