Publicat pe Lasă un comentariu

Keratoza actinică

keratoza actinicăKeratoza actinică, cunoscută şi sub numele de keratoză solară, este un petic uscat şi solzos de piele, cauzat de leziuni de la ani de expunere la soare. Peticele sunt, de obicei, inofensive, dar pot provoca o senzație de mâncărime și arată urât.

Ele sunt de culoare roz, roşie sau maronie și pot avea o lățime de 0,5 până la 3 cm. Keratoza actinică are tendinţa de a apărea la persoanele de peste 40 de ani.

Uneori, pielea se poate întări peste ele și, ocazional, ele pot arăta ca nişte coarne sau crampoane.

Unde se găseste Keratoza actinică?

Keratoza actinică este găsită pe zonele de piele care sunt expuse la soare. Ele sunt găsite cel mai frecvent pe:

– faţă, în special pe nas și frunte

– gât

– antebrațe și pe dosul palmii

– (La bărbați) pe vârfurile urechii şi pe porţiunile de scalp fără păr

– (La femei) pe picioarele, sub genunchi

Cine este afectat de Keratoza actinică?

Keratoza actinică este observată cel mai frecvent la persoanele cu piele albă şi în special la persoanele cu ochi albaștri, păr roșcat, pistrui și cu o tendință de a sta la bronzat. Bărbații sunt mai afectați decât femeile.

Oamenii care au trăit sau au lucrat în străinătate într-un loc însorit sau cei care au lucrat în aer liber sau au hobbyuri în aer liber sunt cei mai expuşi la riscuri.

Este posibil să dureze mai mulți ani până când să se dezvolte keratoza actinică – de obicei, ea nu apare înainte de vârstă de 40 de ani.

Institutul Naţional pentru Sănătate şi Excelenţă Clinică (NICE) estimează că mai mult de 23% din populaţia Regatului Unit al Marii Britanii, cu vârsta de peste 60 de ani, au keratoză actinică.

Cum este diagnosticata keratoza actinică?

Medicul de familie va putea diagnostica keratoza actinică printr-o simplă examinare . Diagnosticul ar putea să fie confirmat prin prelevarea unei mostre de piele, care va fi examinată sub microscop.

Opțiuni de tratament

În cazul în care peticele nu sunt supărătoare, medicul dumneavoastră vă poate recomanda pur și simplu să staţi cu ochi pe ele și să veniţi înapoi dacă acestea se schimbă în vreun fel sau devin supărătoare.

Keratoza actinică este eliminată, de obicei, din cauza preocupărilor legate de faptul că acestea se pot transforma în cancer de piele sau, mai frecvent, din motive cosmetice.

Simptomele pot fi ameliorate cu o varietate de tratamente, care sunt rezumate mai jos.

Cremă sau gel

Crema Efudix (5-fluorouracil), crema Aldara (imiquimod) sau gelul Solaraze (diclofenac de sodiu) sunt folosite în mod obișnuit atunci când există petice multe.

Crema sau gelul se aplică în fiecare zi (folosind mănuși), timp de câteva săptămâni, şi provoacă distrugerea celulelor anormale de la nivelul pielii. Soluţiile pot face pielea de pe gât aspră şi pot provoca apariţia unor beşici după câteva zile de tratament.

Există argumente pro și contra pentru aceste soluţii:

– Crema Aldara și crema Efudix sunt mai eficiente și va trebui să le folosiţi timp de patru săptămâni. Cu toate acestea, ele provoacă mai multe efecte secundare decât cele menționate mai sus și ar trebui să evitaţi soarele în timp ce le folosiţi.

– Gelul Solaraze are, în general, mai puține efecte adverse cutanate, dar medicii consideră că este mai puțin eficient, aşa că veți avea mai multe petice la un moment dat și tratamentul durează mai mult timp (12 săptămâni).

Terapia fotodinamică poate fi, de asemenea, eficientă în tratarea keratozei actinice, dar acest tratament este dureros şi nu este disponibil pe scară largă. Acesta implică aplicarea unei creme care conţine un medicament, care este activat atunci când este luminat cu lumină albastră. Medicamentul din cremă reacționează cu oxigenul pentru a forma un produs chimic care ucide celulele canceroase.

Înghețarea cu azot lichid

Cunoscută şi sub numele de crioterapie, congelarea provoacă bășici și descuamarea pielii afectate. Timpul necesar pentru a se vindeca variază în funcție de locul în care apare pe corp:

– keratoza de pe faţă de descuamează după aproximativ 10 zile

– keratoza de pe mâini dispare după aproximativ trei săptămâni

– keratoza de pe picioare poate avea nevoie de aproximativ 12 săptămâni pentru a se vindeca.

O înghețare uşoară nu lasă, de obicei, nicio cicatrice, dar îngheţările mai lungi (folosite pentru leziunile mai groase sau pentru cancerul de piele în stadiu incipient) pot lăsa un semn pal sau de culoare închisă.

Decopertarea (chiuretaj)

Această procedură se face sub anestezie locală şi este folosită, în general, pentru peticele mai groase şi pentru cancerele cutanate în stadii incipiente sau pentru diagnosticare.

Cauter (tratament termic) este utilizat apoi pentru a opri orice sângerare. Se formează o crustă, care se vindecă în câteva săptămâni şi va lăsa o cicatrice mică. Crusta este verificată sub microscop, pentru a confirma diagnosticul.

Tăiere (excizie)

Dacă medicul suspectează că peticele pot fi canceroase sau precanceroase, el le va tăia cu un bisturiu, sub anestezie locală, și va închide rana cu copci. Bucata de piele este apoi verificată sub microscop, pentru a confirma diagnosticul.

Scoaterea peticelor va lăsa o cicatrice permanentă.

Când trebuie să vedem un specialist?

Keratoza actinică poate fi adesea gestionată de către medicul de familie. S-ar putea să aveți nevoie să mergeţi la un specialist, dacă:

– medicul de familie crede că peticele pot fi canceroase sau precanceroase

– peticele sunt mai mari de 1cm

– peticele nu au răspuns la tratament

– luați medicamente imunosupresive (în urma unui transplant, de exemplu)

Riscul de cancer de piele

Rar, keratoza actinică se poate dezvolta într-un tip de cancer de piele numit carcinom cu celule scuamoase, care va trebui să fie îndepărtat sub anestezie locală.

Dumneavoastră sau medicul dumneavoastră va recunoaște acest lucru, deoarece peticele vor începe să crească rapid, să sângereze sau să formeze un ulcer.

Auto-ajutor

Este important să vă protejaţi pielea de soare dacă aveți keratoză actinică. Folosiți creme cu factor de protecţie solară (SPF) de cel puțin 30 și purtaţi o pălărie în fiecare zi în timpul lunilor de vară.

Perspectivă

Keratoza actinică care a fost tratată, va dispărea, de obicei, dar sunt şanse foarte mari să se dezvolte mai multe petice, care vor necesita tratament suplimentar.

Dezvoltarea keratozei actinice este un semn că pielea este deteriorată de la expunerea prelungită la soare, iar acest lucru nu poate fi inversat. Acest lucru înseamnă că aveți un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele.

Publicat pe Lasă un comentariu

Acromegalia

Beautiful woman with flowersAcromegalie este o afecțiune în care organismul produce prea mult hormon de creștere, ceea ce duce la creșterea excesivă a ţesuturilor de-a lungul timpului.

Caracteristicile tipice ale acromegaliei includ:

– mâini și picioare anormal de mari

– trăsături faciale proeminente şi mari

– o limbă mare

– o înălțime anormal de mare (dacă se produce înainte de pubertate)

Acromegalia afectează aproximativ 6 din 100.000 de adulți. Problema este extrem de rară în copilărie.

Ce rol are hormonul de creştere?

Hormonul de creștere este produs și eliberat de glanda pituitară, o glandă cât un bob de mazăre, situată chiar sub creier.

Când hormonul de creștere este eliberat în sânge, el stimulează ficatul să producă un alt hormon, asemănător insulinei (IGF-1), care determină o creștere a masei musculare, a masei osoase și a cartilajelor în întregul corp.

Acest proces este esenţial pentru creşterea şi repararea ţesuturilor.

Ce se întâmplă la persoanele cu acromegalie?

Acromegalia este cauzată de producția excesivă de hormon de creștere, după ce scheletul și organele s-au oprit din creştere. Dacă acromegalia apare înainte de pubertate, ea va determina persoana să crească până la o înălţime foarte mare şi este numită gigantism.

Aceasta este cauzată, de obicei, de o tumoare benignă pe creier, numită adenom .

Adenomul este rareori transmis ereditar – se dezvoltă de obicei spontan, ca urmare a unei modificări genetice într-o celulă a glandei pituitare. Această schimbare genetică declanşează un semnal care spune celulelor din glanda pituitară să se dividă şi să secrete hormon de creştere.

Tumoarea poate creşte chiar mai mult de 1 cm în mărime și poate comprima ţesutul normal din jurul glandei pituitare, ceea ce poate afecta, în continuare, producţia de hormoni (cum ar fi hormonii tiroidieni eliberați de la glanda tiroidă).

Care sunt semnele şi simptomele acromegaliei?

Acromegalia provoacă de obicei:

– dureri articulare

– mâini și picioare mari

– sindromul de tunel carpian (compresia nervului din încheietura mâinii, provocând o senzație de amorțeală și slăbiciune în mâini)

– piele groasă, aspră şi uleioasă

– pete pe piele

– nas şi buze mari

– limbă și frunte în afară

– dinți cu spaţii mari între ei

– îngroşarea vocii, din cauza sinusurilor și corzilor vocale mărite

– apnee de somn (pauze de respirație în timpul somnului din cauza obstrucției căilor respiratorii)

– transpirație excesivă și miros neplăcut

– oboseală și slăbiciune

– dureri de cap

– vedere slăbită

– pierderea apetitului sexual

– cicluri menstruale anormale (la femei)

– impotenţă (la bărbaţi)

– înălţime excesivă (dacă se produce înainte de pubertate)

Câteva dintre simptomele de mai sus vor fi cauzate de tumoarea care apasă pe ţesuturile din jur – de exemplu, durerile de cap și problemele de vedere pot apărea dacă tumoarea striveşte nervii din apropiere.

Aceste simptome pot apărea la orice vârstă, dar se dezvoltă lent și, de multe ori, nu sunt observate până la vârsta de 30 de ani. Aceste simptome sunt, de asemenea, foarte non-specifice, aşa că s-ar putea ca afecţiunea sa nu fie diagnosticată decât după câțiva ani de la apariţia simptomelor.

Ce trebuie să facem?

Dacă credeți că aveți acromegalie, consultaţi-vă medicul de familie imediat. Acromegalia poate fi tratată cu succes, de obicei, printr-o operație pe creier și cu medicamente, dar diagnosticul și tratamentul timpuriu este important pentru a preveni înrăutățirea simptomelor și pentru a reduce șansa de a dezvolta complicații.

Care sunt complicaţiile?

Dacă acromegalia este lăsată netratată, puteţi risca să dezvoltaţi următoarele probleme de sănătate:

– diabet de tip 2

– hipertensiune arterială

– boli cardiovasculare

– artrită, ca urmare a creşterii oaselor şi cartilajului

– polipi intestinali, care se pot transforma în cancer de colon dacă nu sunt trataţi.

Cum este diagnosticată acromegalia?

Analize de sânge

Dacă medicul suspectează că aveţi acromegalie, luând în considerare simptomele, el vă va cere să vă faceri analize de sânge pentru a măsura nivelul de hormon de creștere și nivelul de factorul de creştere 1 (IGF-1).

Nivelurile de hormon de creştere variază în mod natural de la minut la minut, pentru că este eliberat de glanda pituitară în jeturi. Prin urmare, pentru a diagnostica cu precizie acromegalia, hormonul de creștere trebuie să fie măsurat în condiții care suprimă în mod normal secreţia de hormon de creștere.

Medicul dumneavoastră va folosi, probabil, testul de toleranţă la glucoză, pentru că eliberarea de hormon de creştere este suprimată în mod normal de prezența glucozei în sânge. Consumul de soluții cu glucoză nu va suprima nivelurile de hormon de creștere la persoanele cu acromegalie.

Medicul dumneavoastră vă va măsura şi nivelul de IGF-1, care ar trebui să crească cu nivelul de hormon de creştere. Nivelurile crescute de IGF-1 indică aproape întotdeauna acromegalie.

Scanări

Apoi vi se va face o scanare RMN la creier pentru a localiza și pentru a stabili dimensiunea tumorii glandei pituitare care provoacă acromegalia. O scanare CT va fi făcut dacă, pentru un motiv sau altul, nu vi se poate face o scanare RMN.

Se poate face o ecocardiogramă (o scanare care produce imagini în mișcare cu interiorul inimii) pentru a vedea dacă aveţi o inimă mărită sau valve cardiace neetanșe.

Cum se tratează?

Tratamentul are ca scop:

– reducerea excesului de hormon de creștere până la niveluri normale

– diminuarea presiunii care este exercitată de tumoarea de pe structurile din jur

– tratarea oricăror deficiențe hormonale

– ameliorarea simptomelor de acromegalie

Acest lucru se face, de obicei, prin îndepărtarea chirurgicală a tumorii şi cu medicamente.

Dacă este lăsată netratată, acromegalia poate duce la boli grave și chiar la moarte, pentru că simptomele se vor înrăutăţi, iar riscul de hipertensiune arterială, diabet zaharat şi boli cardiovasculare ar crește.

Chirurgie

Probabil veți avea nevoie şi de intervenţii chirurgicale pentru a elimina adenomul din glanda pituitară. Aceasta corectează, de obicei, excesul de hormon de creștere la majoritatea pacienților, deși, uneori, tumoarea este prea mare pentru a fi eliminată complet.

Sub un anestezic general, chirurgul va face o incizie prin nas sau în interiorul buzei superioare pentru a accesa glanda. Scoaterea tumorii ameliorează prompt presiunea asupra structurilor din jur și duce la o scădere rapidă a nivelurilor de hormon de creștere.

Chirurgia pituitara este un tratament de succes, de obicei, dacă tumoarea nu este prea mare. Aspectul facial şi umflarea ţesuturilor moi se îmbunătățesc în termen de câteva zile.

Posibilele complicații ale chirurgiei includ deteriorarea părților sănătoase ale glandei pituitare, scurgeri de lichid cefalorahidian (care înconjoară şi protejează creierul) şi meningita, deși acest lucru este rar. Chirurgul va discuta aceste riscuri cu dvs. și vă va răspunde la orice întrebări.

Medicamente

Următoarele medicamente pot fi folosite înainte sau după o intervenție chirurgicală sau atunci când o intervenție chirurgicală nu este posibilă:

– Bromocriptina sau cabergolina, care suprima producţia de hormoni de creștere. Ele funcționează doar la un număr mic de pacienți.

– Octreotid sau lanreotid, care controlează eliberarea hormonilor de creştere şi provoacă reducerea tumorii în dimensiune, la 30-40% din oameni. Ele sunt administrate, în general, printr-o injecție în mușchi sau sub piele, o dată pe lună. Studiile au arătat că sunt sigure şi eficiente pentru tratamentul pe termen lung.

– Pegvisomant, administrat o dată pe zi prin injectare – acesta blochează direct efectele hormonului de creştere şi poate ameliora simptomele. Acesta scade nivelul de IGF-1, dar nu şi nivelurile de hormoni de creştere.

Radioterapia

Dacă nu este posibilă o intervenție chirurgicală, vi se poate oferi radioterapie. Cu toate acestea, reducerea nivelului de hormon de creștere, după radiație, este foarte lentă.

Veți primi fie:

– Radiaţii convenţionale – în care tumoarea este localizată cu fascicule externe. Această procedură poate deteriora glanda pituitară din apropiere şi ţesutul cerebral, aşa că se dau doze mici de radiaţii în decurs de patru până la şase săptămâni, oferindu-i timp ţesut lui normal să se vindece între tratamente.

– Radiochirurgie stereotactică – procedura permite unui fascicul puternic să fie îndreptat înspre tumoare. Capul vă va fi fixat într-un cadru de metal, ca să nu-l mişcaţi, iar procedura se poate face într-o singură sesiune.

Din păcate, radioterapia va provoca o scădere treptată în producţia de alţi hormoni din glanda pituitară, așa că va trebui să urmaţi o terapie de substituţie hormonală pentru tot restul vieţii. Există şi riscul de a vă fi afectată fertilitatea. Vorbiți cu medicul dumneavoastră despre aceste riscuri.

Ecranare pentru cancerul de colon

Acromegalia creşte riscul de cancer de colon, de aceea este foarte recomandat să aveți ecranări colonoscopice periodice, de la vârsta de 40 de ani.

Perspectivă

Cele mai multe persoane cu acromegalie pot fi tratate cu succes. Operația pe creier va readuce nivelul de hormoni la normal, mai ales dacă tumoarea este mai mică de 1 cm în diametru.

În cazul tumorilor mai mari, chirurgia va îmbunătăți nivelul de hormoni, dar acesta nu va reveni la normal dacă nu luați şi medicamente.

După tratament, veți avea nevoie de vizite de control la specialistul dvs. pentru tot restul vieţii. Acestea vor fi folosite pentru a monitoriza funcția hipofiză, pentru a verifica dacă urmaţi un tratament corect de substituție hormonală, precum și pentru a se asigura că acromegalia nu se va întoarce.

Publicat pe Lasă un comentariu

Neurinomul acustic

Un neurinom acustic este o creștere benignă non-canceroasă (tumoare în creier).

Neurinomul acusticEste cunoscut şi sub numele de schwanom vestibular.

Un neurinom acustic crește pe nervul acustic (nervul vestibulocohlear), care ajută la controlul auzului și echilibrului. Nervul acustic se află lângă nervul facial; nervul care transmite informațiile de la creier la muşchii feţei.

Un neurinom acustic mic provoacă, în general, probleme cu:

– auzul – cauzează pierderea auzului sau tinitus (o percepție de zgomot în interiorul urechii)

– echilibrul – cauzează vertij, senzație că vă învârtiţi.

Un neurinom acustic mare poate cauza simptome multiple, inclusiv:

– dureri de cap cu vedere neclară;

– senzație de amorțeală sau durere pe o parte a feței;

– probleme de coordonare a membrelor de pe o parte a corpului;

– mai rar, slăbiciune musculară pe o parte a feței;

– în cazuri rare, modificări de voce sau dificultăți de înghițire.

Simptomele de neurinom acustic pot varia în severitate și au tendința de a se dezvolta treptat. Acest lucru înseamnă că afecţiunea poate fi dificil de diagnosticat.

Dacă medicul de familie suspectează că aveți un neurinom acustic, veţi fi trimis la spital pentru următoarele teste:

– teste de auz

– un IRM

– o tomografie computerizată

Cât de des întâlnit este neurinomul acustic?

Toate tipurile de tumori cerebrale sunt relativ rare. În fiecare an, aproximativ 20 de persoane din 1 milion sunt diagnosticate cu neurinom acustic.

Neurinomul acustic tinde să fie mult mai frecvent la femei decât la bărbaţi. Persoanele între 40 și 60 de ani sunt cel mai des afectate. Afecţiunea este rară la copii.

Cauzele exacte ale neurinomului acustic sunt necunoscute. Cu toate acestea, în jur de 5 din 100 de cazuri sunt cauzate de o afecţiune ereditară rară, numită neurofibromatoză de tip 2.

Tratarea unui neurinom acustic

Un neurinom acustic tinde să crească încet și nu se va răspândi de la locul de origine al tumorii. Uneori, un neurinom acustic este atât de mic și crește atât de încet, încât nu provoacă niciun simptom sau probleme. În acest caz, neurinomul acustic poate fi doar monitorizat, pentru a evita riscurile asociate cu intervenţiile chirurgicale.

În cazuri rare, tumoarea poate crește suficient de mare pentru a apăsa pe creier. Cu toate acestea, majoritatea cazurilor de neurinom acustic pot fi tratate înainte de a se ajunge la acest stadiu folosind:

– o intervenţie chirurgicală pentru a elimina tumoarea

– o radioterapie pentru a distruge tumoarea.

Un neurinom acustic nu este o afecţiune care vă va pune viaţa în pericol, dar simptomele vă pot perturba viaţa de zi cu zi. De exemplu, pierderea auzului poate afecta capacitatea unei persoane de a comunica cu ceilalți.

Simptomele neurinomului acustic

Este posibil ca un neurinom acustic mic să nu provoace niciun simptom sau simptomele se pot dezvolta treptat, deoarece neurinomul acustic tinde să crească lent.

Rata de creștere a neurinomului acustic este în jurul de 1-2 mm în fiecare an. Cu toate acestea, s-ar putea ca el să nu crească în mod constant și pot exista perioade lungi în care tumoarea nu va creşte deloc.

Simptomele unui neurinom acustic includ:

– Pierderea auzului – acesta este cel mai frecvent simptom și, de obicei, se dezvoltă treptat într-o ureche, deși, în unele cazuri, se poate dezvolta brusc.

– Tinitus – percepția unui zgomot într-o ureche sau în ambele urechi, care vine din interiorul corpului, nu dintr-o sursă externă: puteţi auzi un zumzăit într-o ureche.

– Vertigo – senzaţia că dvs. sau mediul din jur se învârte; puteţi simţi o senzaţie de mişcare chiar şi atunci când staţi nemişcat.

– Amorțeală, furnicături sau dureri faciale – sunt simptome relativ rare, care pot apărea dacă tumoarea începe să apese pe nervul care controlează simţurile din faţă (cunoscut sub numele de nervul trigemen).

– Dureri de cap – este un simptom relativ rar, dar poate apărea dacă tumoarea blochează fluxul de lichid cefalorahidian (lichidul care înconjoară creierul).

– Probleme temporare de vedere – acest lucru este rar și este cauzat de un blocaj al lichidului cefalorahidian.

– Ataxia – o pierdere de coordonare fizică, care afectează capacitatea de a merge sau de a scrie, spre exemplu. Când este cauzată de un neurinom acustic, ea afectează, de obicei, doar o parte a corpului.

Pierderea auzului și tinitusul sunt cele mai comune simptome ale neurinomului acustic și, de obicei, afectează doar o ureche. Cu toate acestea, dacă aveţi neurinom acustic cauzat de neurofibromatoză de tip 2 (o afecțiune ereditară rară), ambele urechi pot fi afectate.

Cauzele neurinomului acustic

cauze Neurinomul acusticCauza celor mai multe neurinoame acustice este necunoscută. Singurul factor de risc cunoscut este o afecțiune genetică foarte rară numită neurofibromatoză de tip 2.

Neurinomul acustic creşte de la un tip de celule numite celule Schwann. Celulele Schwann acoperă celulele nervoase. Prin urmare, neurinomul acustic este numit şi schwanom vestibular.

Se crede că o defecțiune în o genă care opreşte creşterea tumorilor ar putea fi responsabilă.

Nu se ştie nici ce determină unele neurinoame acustice să înceapă sau să continue să crească, în timp ce altele rămân la aceeași dimensiune.

Neurofibromatoza de tip 2

Un procent foarte mic de cazuri de neurinom acustic sunt cauzate de o afecţiune ereditară rară, numită neurofibromatoza de tip 2. Neurofibromatoza de tip 2 determină creşterea tumorilor benigne pe ţesuturile nervoase din organism, în special în cavitatea capului și în coloana vertebrală. Neurofibromatoza de tip 2 este caracterizată printr-o tumoare neurinomă acustică, care creşte pe nervii acustici de pe partea dreaptă şi stânga.

Neurofibromatoza de tip 2 nu ar trebui să fie confundată cu neurofibromatoza de tip 1, care este mult mai frecventă şi poate provoca şi tumori benigne spinale. Neurofibromatoza de tip 1 afectează pielea şi nu provoacă neurinom acustic.

Neurofibromatoza de tip 2 afectează, de obicei, ambii nervi acustici. Acest lucru înseamnă că, cel mai probabil, vă va fi afectat auzul în ambele urechi.

Diagnosticarea unui neurinom acustic

diagnosticare Neurinomul acusticUn neurinom acustic poate fi dificil de diagnosticat, deoarece simptomele se dezvoltă treptat și pot fi greu de depistat.

Simptomele, precum amețeli și pierderea auzului, pot fi atribuite mai multor afecţiuni, cum ar fi boala Meniere (o tulburare rară care afectează urechea internă).

Dacă medicul de familie suspectează este puteţi avea un neurinom acustic, veţi fi trimis la un spital sau la o clinică pentru teste suplimentare.

Teste neurologice

Va trebuie să faceţi o serie de teste pentru a verifica dacă sistemul dumneavoastră nervos (creierul, nervii și măduva spinării) este afectat de un neurinom acustic.

Testele auditive

O parte a procesului de testare neurologică presupune verificarea auzului, deoarece neurinomul acustic afectează de multe ori auzul. Testele auditive includ:

– Audiogramă cu ton pur – un audiometru este folosit pentru a produce sunete la volume și frecvențe diferite, în timp ce dvs. ascultaţi la căști și apăsați un buton când auziți un sunet.

– Audiogramă vocală – vă testează capacitatea de a recunoaște cuvinte rostite la diferite volume.

IRM

Imagistica prin rezonanţă magnetică este una dintre modalitățile cele mai exacte de diagnosticare a unui neurinom acustic. Acest tip de scanare permite medicului să vadă dimensiunea și poziția tumorii.

Un IRM foloseşte un câmp magnetic puternic şi unde radio pentru a face o imagine detaliată a interiorului capului. Este o procedură nedureroasă, care durează între 15 şi 60 de minute. Cu toate acestea, ea poate fi zgomotoasă și puteţi avea un sentiment uşor de claustrofobie.

IRM nu foloseşte raze-X (un tip de radiații de înaltă frecvență). Cu toate acestea, dacă sunteți în primul trimestru de sarcină (până la a 13-a săptămâna de sarcină), IRM-ul va fi amânat. După primul trimestru, IRM-ul poate fi folosit în condiții de siguranță.

Tomografie computerizată (scanare CT)

O tomografie computerizată foloseşte raze-X și un computer pentru a crea imagini detaliate ale structurilor din interiorul corpului, inclusiv ale organelor interne, ale vaselor de sânge, ale oaselor și ale tumorii.

În timpul unei scanări CT, veţi sta pe spate pe un pat plat. Scanerul CT constă dintr-un tub cu raze-X care se roteşte în jurul corpului. Razele vor fi analizate de un detector de pe partea opusă a corpului.

Scanarea este nedureroasă şi va dura, de obicei, între 10 şi 30 de minute, în funcție de partea corpului care trebuie să fie scanată.

O scanare CT nu poate exclude un neurinom acustic mic, dar poate furniza informații suplimentare, cum ar fi anatomia oaselor.

Tratarea unui neurinom acustic

Există mai multe opțiuni de tratare a unui neurinom acustic, iar ele depind de vârsta pacientului, de starea generală de sănătate a lui și de dimensiunea tumorii.

Rezultatele testelor vor ajuta la determinarea celui mai bun tratament. Neurinomul acustic va fi tratat de către o echipă de specialiști, printre care enumerăm:

– un neurochirurg – chirurg specializat în operaţiile pe sistemul nervos.

– un chirurg de ureche, nas şi gât (ORL) – chirurg specializat în operarea afecţiunilor care afectează urechile, nasul sau gâtul.

Monitorizare

Dacă neurinomul acustic este foarte mic sau creşte foarte încet, vi se poate recomanda să nu urmaţi niciun tratament imediat. În schimb, starea dumneavoastră va fi monitorizată. Unele cercetări au sugerat ca peste trei sferturi din neurinoamele acustice nu cresc, aşa că este necesară doar monitorizarea tumorii.

Deși simpla monitorizare a neurinomului acustic poate părea ca și cum nu se face nimic pentru afecţiunea dumneavoastră, ea poate fi cea mai bună opțiune, deoarece riscurile asociate cu intervenţiile chirurgicale depășesc riscul ca un neurinom acustic să vă afecteze sănătatea.

Va trebui să faceţi IRM-uri regulate. IRM-ul va verifica dimensiunea și rata de creștere a neurinomului acustic. Pot fi luate în considerare şi alte tratamente dacă tumoarea:

– prezintă semne de creștere

– vă afectează în mod semnificativ sănătatea.

Este posibil să aveți nevoie de o scanarea IRM o dată pe an sau o dată la doi ani, deși acest lucru depinde de starea dvs. de sănătate și de severitatea tumorii.

Microchirurgie

Neurinomul acustic poate fi tratat cu ajutorul microchirurgie. Operaţia se face sub anestezie generală, iar neurinomul acustic este eliminat printr-o incizie făcută în craniu.

În cele mai multe cazuri, dacă neurinomul acustic este mic, el poate fi complet eliminat. Pentru tumorile mari, se lăsă o mică parte din tumoare, pentru a conserva nervul facial. În acest caz tumoarea aceasta poate să fie monitorizată cu scanări IRM sau tratată eficient prin chirurgie radiologică.

Pierderea auzului

După o operaţie de neurinom acustic, se pierde aproape de fiecare dată auzul în urechea afectată de tumoare.

Nervul facial

Ocazional, chirurgia poate deteriora nervul facial. Acest lucru se datorează faptului că nervul acustic este foarte aproape de nervul facial, iar tumorile mari sunt lipite de el. Chirurgul dvs. va încerca să nu deterioreze nervul facial, iar dacă tumoarea este mare, va lăsa o bucată mică de tumoare pe nervul facial, ca să nu-l deterioreze.

Dacă nervul facial este deteriorat în timpul intervenţiei chirurgicale:

– Veţi avea o paralizie facială

– Este posibil să nu puteţi închide ochiul de pe partea slăbită a feței

– Nu veţi mai vorbi la fel de clar

– Puteţi saliva pe partea slăbită a feței

Aceste simptome se pot îmbunătăți la 6-12 luni după o intervenţie chirurgicală sau pot fi îmbunătăţite prin fizioterapie. Cu toate acestea, este important să fiţi conștienți că unele leziuni ale nervului facial pot fi permanente.

Deteriorarea nervului facial vă poate afecta şi ochii – de exemplu, vă va fi dificil să clipiţi sau să închideţi complet ochii de pe partea operată. Acest lucru poate duce la uscarea ochilor și veţi avea nevoie de lacrimi artificiale/lubrifianți pentru ochi.

La persoanele cu tumori mici, mai puțin de 1 din 100 de persoane va avea nervul facial afectat după tratament.

Pentru persoanele cu tumori mari, în jurul de 3 din 10 persoane vor avea slăbiciune severă permanentă la nervul facial după o intervenție chirurgicală, dacă se încearcă o îndepărtare completă a tumorii. Şansele sunt mai mici dacă se lăsă o parte mică din tumoare pe nervul facial.

Orice slăbiciune post-chirurgicală minoră a nervului facial este, de obicei, temporară, dar poate dura mai multe luni până să treacă.

Recuperarea după chirurgie

În urma intervenţiei chirurgicale, de obicei, va trebui să staţi până la o săptămână în spital pentru a vă recupera. Vă veţi putea întoarce la lucru după aproximativ două luni. Timpul necesar pentru recuperare depinde de mărimea și de poziția tumorii care a fost îndepărtată.

Dacă neurinomul acustic a fost complet eliminat, de obicei nu veţi mai avea nevoie de alte tratamente. Cu toate acestea, vi se poate face în continuare IRM-uri.

Radiochirurgie stereotactică

Radiochirurgia stereotactică bombardează neurinomul acustic cu o doză foarte concentrată și precisă de radiaţii. Stereotactic înseamnă localizarea unui punct (în acest caz, poziția tumorii din creier), folosind coordonate tridimensionale.

Radiochirurgia stereotactică asigură că toată cantitatea de radiații este îndreptată către tumoare şi că ţesutul din jur nu este afectat. Ea poate fi administrată ca o doză unică sau poate implica mai multe sesiuni. Ea nu va scăpa de tumoare, ci are scopul de a opri creşterea tumorii. Ea poate fi folosită numai pe tumorile mici sau pe rămăşiţele unei tumori mici, după o intervenție chirurgicală pe o tumoare mare.

Radiochirurgia stereotactică se face sub anestezie locală, ceea ce înseamnă că veţi fi conștient pe tot parcursul procedurii, dar scalpul vă va fi amorţit. În general, se ataşează un cadru metalic de scalp, iar o serie de scanări indică cu precizie poziția tumorii.

Efectele secundare imediate ale radiochirurgiei stereotactice sunt rare.

Leziuni ale nervilor

În unele cazuri, radiochirurgia stereotactică poate afecta nervii.

Simptomele de leziuni ale nervilor pot include:

– amorțeală facială

– paralizie facială (nu vă puteţi mişca o parte a feţei)

– pierderea auzului.

Paralizia facială poate afecta o persoană din 100 de persoane care au urmat radiochirurgie stereotactică. Se estimează că aproximativ o treime din oameni şi-ar putea pierde auzul după o radiochirurgie stereotactică.

Complicaţiile neurinomului acustic

Simptomele unui neurinom acustic vă pot afecta viaţa, dar complicaţiile mai grave sunt rare.

Cum să faceţi faţă simptomelor

Unele simptome de neurinom acustic vă pot afecta viaţa de zi cu zi şi calitatea vieţii. De exemplu, dacă vă este afectat auzul, vă va fi mai greu să comunicaţi cu alţii. Ameţelile severe și pierderea echilibrului vă pot limita activitățile pe care le puteţi face.

Vorbiţi cu medicul de familie sau cu un specialist dacă neurinomul acustic este monitorizat, dar simțiți ca simptomele vă afectează din ce în ce mai mult viața de zi cu zi. Există moduri de ameliorare a simptomelor (cum ar fi: aparate auditive sau analgezice), iar aceste simptome pot indica că aveți nevoie de tratament pentru a elimina tumoarea.

Recidivare

Este posibil ca un neurinom acustic să se întoarcă după ce a fost eliminat. Tumoarea reapare la mai puțin de 5 din 100 de persoane. Va trebui să fiţi monitorizat cu imagistică prin rezonanţă magnetică timp de mai mulţi ani, indiferent de tratamentul pe care îl urmaţi.

Hidrocefalia

Una dintre cele mai severe complicaţii ale neurinomului acustic este o afecţiune cunoscută sub numele de hidrocefalie.

Hidrocefalia apare atunci când un neurinom acustic este foarte mare și apasă pe trunchiul cerebral (cea mai mică parte a creierului, care se conectează la măduva spinării). Acest lucru împiedică circulaţia lichidului cefalorahidian de la creier la măduva spinării. Acest blocaj poate cauza o acumulare de presiune în interiorul craniului, care apasă pe ţesuturile delicate din creier.

Hidrocefalia poate fi tratată prin drenarea lichidului cefalorahidian. Este important ca această afecţiune să fie tratată rapid, deoarece, în cazurile severe, ea poate provoca leziuni cerebrale. În cazuri rare, ea poate fi fatală.

Publicat pe Lasă un comentariu

Acalazia

AcalaziaAcalazia înseamnă că esofagul şi-a pierdut capacitatea de a trece alimente prin el, iar valva de la capătul esofagului nu se deschide pentru a permite alimentelor să ajungă în stomac. Ca urmare, alimentele sunt blocate în esofag și sunt adesea regurgitate.

Un inel de muşchi, numit sfincterul cardiac, ține închisă deschiderea de la esofag la stomac pentru a împiedica refluxul de acid.

În mod normal, acest muşchi se relaxează atunci când înghițiți, pentru a permite alimentelor să ajungă în stomac. Dacă aveţi acalazie, acest muşchi nu se relaxează în mod corespunzător și capătul esofagului devine blocat cu alimente.

Acalazia este o afecţiune mai puțin frecventă, care afectează aproximativ 6.000 de oameni din Marea Britanie. Este cunoscută şi sub numele de cardiospasm.

Simptomele Acalaziei

Simptomele de acalazie pot începe în orice moment al vieții și, de obicei, apar treptat. Cele mai multe persoane cu acalazie au disfagie, o afecţiune care îngreunează înghiţirea şi cauzează dureri la înghiţire. Acest lucru tinde să se agraveze în decurs de doi ani.

Aceasta poate provoca regurgitarea alimentelor nedigerate la scurt timp după o masă, iar o parte din hrana vomitată poate rămâne în esofag pentru o perioadă mică de timp.

Regurgitarea alimentelor nedigerate poate duce la sufocare, tuse, dureri de piept și arsuri la stomac.

Ocazional, pe timpul nopţii, vi se poate scurge vomă din gură. Dacă se prelinge pe trahee, voma poate provoca infecţii repetate în piept şi chiar pneumonie.

Puteți experimenta pierdere în greutate progresivă, dar semnificativă. Cu toate acestea, la unele persoane, acalazia nu cauzează niciun simptom şi este descoperită doar atunci când se face o radiografie sau alte investigații pentru alte afecţiuni.

Care este cauza?

Acalazia este cauzată de deteriorarea și pierderea nervilor din peretele esofagului. Motivul pentru acest lucru este necunoscut, deși ar putea fi din cauza unei infecții virale.

Nu există nicio dovadă care să sugereze că acalazia este o boală moştenită. Femeile cu acalazie pot avea o sarcină normală și nu există niciun motiv pentru care copiii lor să nu se dezvolte în mod normal.

Diagnosticarea Acalaziei

Dacă medicul dumneavoastră consideră că aveți acalazie, vă va trimite la spital pentru a vi se face teste de diagnosticare.

Tranzit baritat

Un tranzit baritat implică să beţi un lichid alb cu bariu chimic, care va permite esofagului să fie văzut şi filmat pe o radiografie. În caz de acalazie, ieşirea de la capătul inferior al esofagului nu se deschide în mod corespunzător, ceea ce determină o întârziere în trecerea bariului în stomac. O radiografie pectorală poate arăta un esofag lărgit.

Endoscopie

Un instrument flexibil, numit endoscop, este introdus în gât pentru a permite medicului să se uite direct la mucoasa esofagului şi a stomacului. Alimentele blocate vor fi vizibile.

Endoscopul poate fi trecut prin valva din partea inferioară a esofagului, până în stomac, pentru a verifica dacă există alte tulburări de stomac.

Manometrie

Manometria măsoară undele de presiune din esofag. Un mic tub de plastic este băgat în esofag, prin gură sau nas, şi se măsoară presiunea din diferite puncte din esofag.

În caz de acalazie, există contracţii slabe sau absente ale esofagului și presiune ridicată în valva de la capătul inferior al esofagului. Această presiune înaltă și incapacitatea valvei de a se relaxa determină dificultăți de înghițire și blocarea alimentelor în esofag.

Cum se tratează Acalazia?

Scopul tratamentului este de a dezactiva valva, astfel încât produsele alimentare să poată să treacă în stomac cu ușurință. Boala de bază nu poate fi vindecată, dar există multe moduri în care spasmul de la capătul esofagului poate fi redus și simptomele îmbunătățite.

Medicamente

Valva de la capătul inferior al esofagului poate fi temporar relaxată cu medicamente. Comprimatele cu nitrații sau nifedipină vor produce doar o îmbunătățire de scurtă durată a capacităţii de înghițire și nu sunt eficiente pe unii pacienţi, dar pot fi utile în timp ce se planifică un tratament mai permanent.

Aceste comprimate pot provoca dureri de cap, dar, de obicei, se îmbunătăţesc în timp.

Dilatare

Dilatarea se face sub anestezie generală sau cu sedativ. Un balon mic (de aproximativ 3-4 cm în diametru) este folosit pentru a întinde și perturba fibrele musculare ale valvei de la capătul inferior al esofagului. Acest lucru, de obicei, îmbunătățește capacitatea de înghițire. Poate fi necesară repetarea dilatării după unul sau mai mulți ani.

simptomele AcalazieiToxina botulinică (injecție cu botox)

Botoxul provoacă relaxarea fibrelor musculare. El poate fi injectat fără probleme în valva defectă printr-un endoscop. Acest lucru este eficient pentru câteva luni și, ocazional, timp de câțiva ani, dar trebuie să fie repetat.

Chirurgie

Sub anestezie generală, esofagul este accesat prin intermediul peretelui toracic sau abdominal. Fibrele musculare care nu reușesc să se relaxeze sunt tăiate. Operaţia necesită spitalizare peste noapte.

Recuperarea după tratamentul pentru Acalazie

Există câteva lucruri pe care le puteţi face după dilatare sau după o intervenţie chirurgicală, pentru a reduce simptomele:

– mestecaţi bine mâncarea

– nu mâncaţi pe fugă

– beţi multe lichide în timpul mesei

– mâncați alimente stând în poziție verticală

– folosiţi mai multe perne pentru a ridica capul patului, ca să împiedicaţi acidul din stomac să ajungă în esofag prin valva slăbită și să cauzeze arsuri la stomac.

Dacă se dezvoltă arsuri după tratament, consultaţi-vă medicul de familie, deoarece puteţi avea nevoie de medicamente pentru a reduce refluxul de acid. Uneori, chirurgul dumneavoastră vă poate sugera să le luaţi des, pentru a preveni anumite problemele după operaţie. Ar trebui să mergeţi la medicul dumneavoastră şi dacă încă aveți dificultăți de înghițire sau dacă pierdeţi în continuare în greutate.

Este normal ca durerile de piept să persiste pentru o vreme după tratament – dacă beţi apă rece puteţi ameliora durerile.

Publicat pe Lasă un comentariu

Refluxul gastro-esofagian

Refluxul gastro-esofagianRefluxul gastro-esofagian este o afecţiune care apare atunci când există scurgeri de acid gastric din stomac în esofag. Esofagul este un tub muscular lung care începe în gură şi se termină în stomac.

Simptomele comune ale refluxului gastro-esofagian includ:

– arsuri în piept – durere în piept sau disconfort care apare după ce mâncaţi;

– un gust acru în gură – cauzat de acidul din stomac care ajunge în gură (regurgitare)

– disfagie – durere la înghițire și dificultate de înghițire

Mulţi oameni experimentează episoade ocazionale de reflux gastro-esofagian, dar dacă aveţi simptome persistente și recurente, boala este considerată ca o afecţiune care are nevoie de tratament.

Tratament

De obicei se recomandă o abordare pas-cu-pas pentru refluxul gastro-esofagian. Acest lucru înseamnă că tratamentele relativ necomplicate, cum ar fi schimbarea dietei, vor fi încercate prima dată. Dacă acest lucru nu ajută la controlul simptomelor, atunci puteţi primi tratamente mai complexe, cum ar fi antiacide, care vor ajuta la neutralizarea efectelor acidului gastric. Dacă medicamentele nu reuşesc să controleze simptomele, poate fi necesară chirurgia.

Cauze

Se crede că refluxul gastro-esofagian este cauzat de o combinaţie de factori. Factorul cel mai important este funcţionarea necorespunzătoare a sfincterului esofagian inferior (SEI).

SEI acționează ca o supapă, deschizându-se pentru a lăsa alimentele să ajungă în stomac și închizându-se pentru a preveni acidul din stomac să ajungă în esofag. În cazurile de refluxul gastro-esofagian, SEI nu se închide în mod corespunzător.

Factori de risc pentru refluxul gastro-esofagian includ:

– supraponderabilitatea sau obezitatea;

– sarcina;

– o dietă bogată în grăsimi.

Complicații

O complicație frecventă a refluxului gastro-esofagian este iritarea şi inflamarea mucoasei esofagului (esofagită) de către acidul din stomac. În cazurile severe de esofagită, se pot forma ulcere (răni deschise) care pot provoca durere şi vor îngreuna înghițirea.

O complicaţie mai rară și mai gravă a refluxului gastro-esofagian este un cancer în curs de dezvoltare în interiorul esofagului (cancer esofagian).

Cine este afectat?

Refluxul gastro-esofagian este o afecţiune digestivă comună. Se estimează că 1 din 5 oameni vor avea cel puțin un episod de reflux gastro-esofagian pe săptămână și că 1 din 10 persoane prezintă simptome de reflux gastro-esofagian în fiecare zi.

Refluxul gastro-esofagian poate afecta persoane de toate vârstele, inclusiv copiii. Cu toate acestea, cele mai multe cazuri afectează adulţii de peste 40 de ani.

Perspectivă

Perspectivele pentru refluxul gastro-esofagian sunt, în general, bune, iar cei mai mulți oameni răspund bine la tratamentul cu medicamente.

Simptomele refluxului gastro-esofagian

Simptomele refluxului gastro-esofagianDificultatea de a înghiți (disfagia) este un simptom comun al refluxului gastro-esofagian.

Simptome la nou-născuți și sugari

Mulți părinți nu-și dau seama că refluxul gastro-esofagian poate fi o afecţiune comună la copiii sub vârsta de doi ani, pentru că esofagul lor este mai scurt și mai îngust.

Semnele posibile ale refluxului gastro-esofagian la copiii mai mici sunt:

– plânsete frecvente

– iritabilitate

– respirație urât mirositoare

– dificultăți de adormire

– arcuirea spatelui în timp ce sunt hrăniţi

– refuză să fie hrăniţi

Multe dintre aceste simptome pot fi comune la copii și sugari la un moment dat în timpul copilăriei, dar dacă persistă în mod frecvent, trebuie să vă contactați medicul.

Cum să aveţi grijă de un copil bolnav

Cele mai frecvente simptome ale refluxului gastro-esofagian sunt:

– arsuri la stomac

– regurgitare de acid în gât şi gură

– disfagie (dificultate de înghițire)

Arsurile la stomac

Arsura la stomac este o durere sau o senzaţie de disconfort care se dezvoltă chiar sub stern. Durerea este, de obicei, mai rea după ce mâncaţi sau atunci când vă aplecaţi sau vă întindeţi în pat.

Regurgitarea

Regurgitarea acidului provoacă un gust neplăcut şi acru în partea de sus a gâtului sau în spatele gurii.

Disfagia

În jurul de 1 din 3 oameni cu reflux gastro-esofagian au probleme de înghiţire (disfagie). Disfagia poate să apară dacă acidul din stomac cauzează cicatrizarea esofagului, ceea ce duce la îngustarea esofagului, îngreunând înghițirea alimentelor.

Simptomele mai puţin comune ale refluxului gastro-esofagian:

– senzație de rău

– tuse persistentă

– dureri de piept

– carii

– laringită (inflamaţia laringelui), care provoacă durere în gât și răgușeală

Dacă aveți astm bronșic și reflux gastro-esofagian, simptomele astmului se pot agrava ca urmare a iritaţiei căilor respiratorii.

Cauzele refluxului gastro-esofagian

Cauzele refluxului gastro-esofagianSe crede că cele mai multe cazuri de reflux gastro-esofagian sunt cauzate de o problemă cu muşchiul sfincterului esofagian inferior (SEI). SEI este situat în partea de jos a esofagului. La persoanele cu reflux gastro-esofagian, SEI poate deveni slăbit, ceea ce permite acidului din stomac să ajungă în esofag. Acest lucru provoacă simptome de pirozis, cum ar fi: o senzaţie de arsură sau de disconfort în stomac și în piept. Nu este întotdeauna clar ce anume cauzează slăbirea SEI, dar au fost identificaţi mai mulţi factori.

Factorii de risc:

– supraponderabilitatea sau obezitatea – cauzează o presiune mai mare asupra stomacului, care, la rândul ei, poate slăbi SEI.

– o dietă bogată în alimente grase – stomacului îi ia mai mult timp să elimine acizii din stomac după ce digeră grăsimi.

– consumul de tutun, alcool, cafea sau ciocolată – se crede că aceste patru substanțe pot relaxa SEI.

– sarcina – schimbările în nivelurile de hormoni din timpul sarcinii pot slăbi SEI și cresc presiunea asupra stomacului.

– hernia hiatală

– stresul

De asemenea, există o afecțiune numită gastropareză, în care stomacului îi ia mai mult timp să elimine acidul din stomac. Excesul de acid poate ajunge la SEI. Gastropareza este mai frecventă la persoanele care au diabet zaharat, deoarece nivelurile ridicate de zahăr din sânge pot deteriora nervii care controlează stomacul.

Medicamente

Există mai multe medicamente care pot relaxa SEI, provocând simptome de reflux gastro-esofagian. Acestea includ:

– blocante ale canalelor de calciu – un tip de medicament utilizat pentru tratarea tensiunii arteriale crescute

– antiinflamatoare nesteroidiene – un tip de analgezic, cum ar fi ibuprofenul

– inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) – un tip de antidepresive

– corticosteroizi (medicamente cu steroizi) – care sunt folosite pentru a trata simptomele severe de inflamație

– bifosfonați – folosiţi pentru tratarea osteoporozei

– nitrați – un medicament folosit pentru a trata angina pectorală

Diagnosticarea refluxului gastro-esofagian

În cele mai multe cazuri, medicul va putea diagnostica refluxul gastro-esofagian întrebându-vă care sunt simptomele. Sunt necesare teste suplimentare pentru diagnosticare dacă:

– aveți disfagie (dificultate de a înghiți);

– simptomele nu se ameliorează deşi luaţi medicamente.

Testele suplimentare urmăresc să confirme sau să infirme diagnosticul de reflux gastro-esofagian, în timp ce verifică alte cauze posibile ale acelor simptome, cum ar fi sindromul de intestin iritabil.

Endoscopie

Diagnosticarea refluxului gastro-esofagianO endoscopie este o procedură prin care interiorul corpului este examinat direct cu ajutorul unui endoscop. Un endoscop este un tub lung, subţire şi flexibil, care are o sursă de lumină și o cameră video la capăt, pentru ca imaginile din interiorul corpului să fie trimise la un monitor extern.

Pentru a confirma un diagnostic de reflux gastro-esofagian, endoscopul va fi introdus prin gură. Procedura se face, de obicei, în timp ce sunteţi treaz, și puteţi primi un sedativ pentru a vă ajuta să vă relaxați.

O endoscopie este folosită pentru a verifica dacă suprafața esofagului a fost deteriorată de către acidul din stomac. Se poate exclude şi afecţiuni mai grave care pot provoca arsuri la stomac, cum ar fi cancerul de stomac.

Manometrie

Dacă o endoscopie nu a găsit dovezi de deteriorare a esofagului, vi se poate face o manometrie.

Manometria este folosită pentru a evalua cât de bine funcţionează sfincterul esofagian inferior, prin măsurarea nivelului presiunii din interiorul muşchiului sfincterului.

În timpul manometriei, una din nări va fi amorţită cu ajutorul unui anestezic local. Un tub mic va fi introdus prin nară și până la SEI. Tubul conține senzori de presiune, care pot detecta presiunea generată de mușchi.

În timpul testului, vi se va cere să înghiţiţi câteva alimente și lichide pentru a verifica cât de eficient funcționează SEI.

O manometrie durează în jur de 20-30 de minute. Nu este dureroasă, dar poate avea efecte secundare minore, precum sângerări nazale sau dureri gât. Cu toate acestea, aceste reacții adverse ar trebui să treacă repede odată ce testul a fost finalizat.

Manometria poate fi utilă pentru a confirma un diagnostic de reflux gastro-esofagian sau pentru a detecta alte afecţiuni mai puțin frecvente, care pot perturba funcționarea normală a LOS-ului, cum ar fi spasmele musculare sau acalazia (o tulburare rară de înghițire).

Tranzitul baritat

Dacă vă confruntați cu simptome de disfagie, atunci vi se poate face un tranzit baritat. Testul tranzitului baritat este una dintre cele mai eficiente modalități de a evalua capacitatea de înghițire și de a găsi exact unde se produc problemele.

Vi se va cere să beţi o soluţie cu bariu. Bariu este un produs chimic nontoxic, care este folosit în teste deoarece apare mai clar în radiografii. Odată ce bariul ajunge în sistemul digestiv superior, se vor face radiografii pentru a identifica orice probleme.

Dacă trebuie să faceţi o radiografie cu bariu, nu mâncaţi şi nu beţi nimic timp de cel puțin șase ore înainte de procedură. Este posibil să primiţi o injecție pentru a vă relaxa mușchii din sistemul digestiv.

Un tranzit baritat durează aproximativ 15 minute. Ulterior veţi putea mânca și bea în mod normal, dar va trebui să beţi mai multă apă pentru a elimina bariul din sistem.

Tratament

Există mai multe tehnici de auto-îngrijire care pot ajuta la ameliorarea simptomelor refluxului gastro-esofagian. Acestea sunt descrise mai jos.

– Dacă sunteţi supraponderal, pierderea în greutate poate ajuta la reducerea severităţii și frecvenței simptomelor, deoarece se va reduce presiunea de pe stomac.

– Dacă sunteți fumător, încercaţi să renunţaţi. Fumul de tutun poate irita sistemul digestiv şi poate înrăutăţi simptomele refluxului gastro-esofagian.

– Mâncaţi mai multe mese mici pe zi, în loc de trei mese mari pe zi. Asigurați-vă că luaţi cina cu trei-patru ore înainte de a merge la culcare.

– Fiți atenţi la declanşatorii care înrăutăţesc refluxul gastro-esofagian. De exemplu: alcoolul, cafeaua, ciocolata, roşiile şi alimente grase sau condimentate. După ce identificați orice aliment care declanşează simptome, scoateți-l din dieta dvs. pentru a vedea dacă simptomele dumneavoastră se îmbunătățesc.

– Ridicați capul patului cu vreo 20 de cm. Acest lucru poate ajuta la reducerea simptomelor refluxului gastro-esofagian. Nu folosiți perne suplimentare, deoarece acest lucru poate crește presiunea pe abdomen.

Dacă luați medicamente pentru alte afecţiuni de sănătate, discutați cu medicul dumneavoastră pentru a afla dacă acestea pot contribui la simptomele refluxului gastro-esofagian.. Nu încetați să luați un medicament prescris, fără a vă consulta medicul de familie mai întâi.

Medicamente

Există mai multe medicamente care pot fi folosite pentru a trata refluxul gastro-esofagian. Acestea includ:

– medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală

– Inhibitorii de pompă de protoni (IPP)

– receptori-H2

– prochinetice

În funcție de cum răspund simptomele, este posibil să aveți nevoie de medicamente doar pentru o perioadă scurtă de timp.

Medicamentele eliberate fără prescripţie

– Antiacidele sunt medicamente care neutralizează efectele acidului din stomac. Cu toate acestea, antiacidele nu ar trebui luate în același timp cu alte medicamente, deoarece antiacidele pot opri absorbţia acelor medicamente. Ele pot deteriora şi stratul special al comprimatelor.

– Acidul alginic este o alternativă pentru antiacide. El lucrează prin producerea unui strat protector, care protejează mucoasa stomacului și a esofagului de efectele acidului gastric.

Inhibitorii de pompă de protoni (IPP)

Dacă refluxul gastro-esofagian nu răspunde la tehnicile de auto-îngrijire descrise mai sus, medicul vă poate prescrie un curs de o lună cu inhibitori de pompă de protoni (IPP). IPP reduc cantitatea de acid produsă de stomac.

Cei mai mulți oameni tolerează IPP bine și reacțiile adverse sunt mai puțin frecvente. Atunci când apar sunt ușoare și pot include:

– dureri de cap

– diaree

– senzație de rău

– durere abdominală

– constipație

– amețeală

– erupții cutanate

Pentru a reduce la minimum orice efecte adverse, medicul dumneavoastră vă va prescrie doza cea mai mică posibilă de IPP.

Uneori, simptomele refluxului gastro-esofagian pot reveni după ce un curs de IPP a fost finalizat. Adresaţi-vă medicul dumneavoastră dacă aveți simptome persistente.

Receptori-H2

Dacă IPP nu pot controla simptomele refluxului gastro-esofagian, poate fi recomandat un alt medicament, receptor H2 (H2RA), pentru a fi luat în combinație cu IPP sau ca o alternativă.

H2RA blochează efectele histaminei, folosită de corp pentru a produce acid gastric. Prin urmare H2RA ajută la reducerea cantităţii de acid.

Efectele secundare ale H2RA sunt mai puțin frecvente, dar pot include:

– diaree

– dureri de cap

– amețeală

– oboseală

– o erupție cutanată

Unele tipuri de H2RA sunt disponibile fără prescripţie medicală. Aceste tipuri de HR2A sunt luate într-o doză mai mică decât cele disponibile pe bază de prescripție.

Prochinetice

Dacă simptomele refluxului gastro-esofagian nu răspund la alte forme de tratament, medicul dumneavoastră vă poate prescrie prochinetice. Prochineticele accelerează golirea stomacului, ceea ce înseamnă că există mai puține șanse ca acidul să irite esofagul.

Reacţiile adverse cauzate de prochinetice includ:

– spasme musculare

– probleme de deschidere a gurii

– o tendinţă de a scoate limba afară

– vorbire neclară

– schimbări anormale în postura corpului

Dacă aveți simptomele enumerate mai sus, întrerupeți administrarea de prochinetice și contactaţi-vă medicul de familie.

Chirurgie

Chirurgia este recomandată doar dacă refluxul gastro-esofagian nu răspund la tratamentele enumerate mai sus. Deşi o intervenţie chirurgicală pentru refluxul gastro-esofagian poate ajuta la ameliorarea simptomelor, există unele complicații asociate care ar putea duce la dezvoltarea altor simptome, cum ar fi:

– disfagie (dificultate de a înghiți)

– flatulenţă

– balonare

– incapacitatea de a râgâi

Discutați avantajele și dezavantajele chirurgiei cu medicul dumneavoastră înainte de a lua o decizie cu privire la tratament.

Procedurile chirurgicale folosite pentru tratarea refluxului gastro-esofagian sunt:

– fundoplicatura Nissen pe cale laparoscopică (LNF)

– injectare endoscopică de agenți de încărcare

– gastroplicatura endoluminală

– augmentare endoscopică cu implanturi hidrogel

– ablaţia cu radiofrecvenţă

Complicaţiile refluxului gastro-esofagian

Ulcere esofagiene

Excesul de acid produs de reflux gastro-esofagian poate deteriora mucoasa esofagului (esofagită), ceea ce poate duce la formarea de ulcere. Ulcerele pot sângera, cauzând durere și îngreunând înghiţirea. Ulceraţiile pot fi tratate cu succes prin controlarea simptomelor de bază ale refluxului gastro-esofagian.

Medicamente folosite pentru tratarea refluxului gastro-esofagian îşi pot face efectul abia după câteva săptămâni, aşa că medicul vă va recomanda medicamente suplimentare pentru ameliorarea simptomelor.

Puteţi primi:

– antiacide – pentru a neutraliza acidul din stomac;

– acid alginic – produce un strat protector pe mucoasa esofagului.

Ambele pot fi luate fără prescripţie medicală din farmacii. Antiacidele se iau atunci când aveți simptome sau atunci când vă aşteptaţi să apare simptome (după mese sau la culcare). Acidul alginic se ia după masă.

Reacțiile adverse ale ambelor medicamente sunt mai rare, dar includ:

– diaree

– vărsături

– flatulenţă

Stricturile esofagiene

Leziunile repetate ale mucoasei esofagului pot forma ţesut cicatrizat, ceea ce reduce dimensiunea esofagului. Acest lucru este cunoscut sub numele de strictură esofagiană.

O strictură esofagiană poate ingreuna înghițirea și poate produce dureri la înghiţire. Stricturile esofagiene pot fi tratate cu ajutorul unui balon mic pentru dilatarea esofagului. Această procedură este efectuată, de obicei, sub anestezie locală.

Esofag Barrett

Episoade repetate de reflux gastro-esofagian pot duce la modificări ale celulelor mucoasei esofagului inferior. Aceasta este o afecţiune cunoscută sub numele de esofag Barrett.

Se estimează că 1 din 10 persoane cu reflux gastro-esofagian vor dezvolta esofag Barrett. Cele mai multe cazuri de esofag Barrett se dezvoltă la persoanele cu vârsta intre 50-70 de ani.

Cancer esofagian

Se estimează că 1 din 200 de persoane cu esofag Barrett dezvoltă cancer esofagian. Factorii de risc care cresc riscul ca celulele din mucoasa esofagului să se transforme în celule canceroase includ:

– sexul masculin

– simptomele de reflux gastro-esofagian care durează mai bine de 10 ani

– dacă aveţi trei sau mai multe episoade de arsuri la stomac pe săptămână

– fumatul

– obezitatea

În cazul în care cancerul esofagian este diagnosticat în stadiile sale incipiente, se poate vindeca cu ajutorul unui tratament numit terapie fotodinamică (PDT).

PDT implică injectarea unui medicament care face celulele să devină sensibile la efectele luminii. Apoi, un laser atașat la un endoscop este plasat în interiorul esofagului şi va arde celulele canceroase.

Schema de tratament cu produse naturiste pentru reflux gastro-esofagian:

Green Care (1-1-1).

ProBio Balance (0-1-1).

Rhodiolin (1-1-1).

Digest Ease (0-1-1).

Publicat pe Lasă un comentariu

Primul ajutor

prim ajutor112 este numărul unic de apel de urgenţă pentru Uniunea Europeană și vă va face legătura cu serviciile de urgență din UE.

În fiecare an, mii de oameni mor sau sunt grav răniți în accidente. Multe dintre aceste decese ar putea fi prevenite dacă s-ar acorda primul ajutor la locul accidentului, înainte de a sosi serviciile de urgență.

Ce trebuie să faceți

Dacă cineva este rănit într-un accident:

– Mai întâi, asiguraţi-vă că dvs. și rănitul nu sunteţi în pericol. Dacă sunteți, faceţi în aşa fel încât să fiţi în siguranță.

– Atunci când sunteţi în siguranţă, formați 112 pentru o ambulanță, dacă este necesar.

– Acordaţi primul ajutor.

 

Dacă cineva este inconștient și respiră

Dacă o persoană este inconștientă, dar respiră și nu are alte afecţiuni care îi pun viața în pericol, persoana ar trebui să fie pusă în poziția de recuperare.

Dacă cineva este inconștient și nu respiră

Dacă o persoană nu respiră normal după un accident, chemaţi o ambulanță și apoi, dacă puteţi, oferiţi-i RCP imediat (resuscitare cardiopulmonară).

Informațiile din acest articol oferă îndrumări cu privire la situațiile obișnuite de prim ajutor. Cu toate acestea, articolul nu este un înlocuitor pentru un curs de prim ajutor.

 

Accidente și situații de urgență comune

Anafilaxia

Anafilaxie (sau șoc anafilactic) este o reacție alergică severă, care poate să apară după o înţepătură de insecte sau după ce o persoană a mâncat anumite alimente. Reacția poate fi foarte rapidă; se întâmplă în câteva secunde sau minute de la contactul cu alergenul.

În timpul șocului anafilactic, persoanei îi poate fi greu să respire, iar limba şi gâtul lor li se pot umfla, obstrucţionând căile respiratorii.

Dacă bănuiți că o persoană se confruntă cu șoc anafilactic, sunați la 112 imediat.

Verificați dacă persoana are asupra ei orice medicament. Unii oameni care ştiu că au alergii severe pot purta epinefrină cu ei. Aceasta este un fel de adrenalină şi, de obicei, este într-o seringă preîncărcară. Puteți ajuta persoana să-şi administreze injecţia sau, dacă aveţi pregătire, să faceţi dvs. injecţia.

Asigurați-vă că persoana stă într-o poziţie confortabilă şi că poate respira, în timp ce aşteaptă să ajungă ambulanţa. Dacă este conștientă, cea mai bună poziție în care ar putea sta este în poziție verticală.

 

Arsuri și opăriri

În caz de arsură sau de opărire:

– Se răcește arsura cât mai repede posibil cu apă rece (dar nu foarte rece), timp de cel puțin 10 minute sau până când durerea este exonerată.

– Sunați la ambulanţă sau cereţi ajutor medical dacă este necesar.

– În timp ce răciţi arsura, îndepărtați cu atenție orice îmbrăcăminte sau bijuterii, asta dacă nu sunt ataşate de piele.

– Acoperiţi-vă cu o pătură sau luaţi mai multe haine pe dvs. (evitând zona arsă) pentru a preveni hipotermia. Acesta este necesar dacă răciţi o parte mare a corpului, mai ales la sugari, copii și la persoanele în vârstă.

– Acoperiţi arsura cu benzi longitudinale de folii de plastic sau cu o pungă de plastic curată, dacă arsura este pe o mână sau picior. Dacă nu aveţi aşa ceva la îndemână, folosiţi un pansament steril sau materiale care să nu fie pufoase.

– Nu puneţi creme, loțiuni sau spray-uri pe arsură.

– Dacă este cazul, ridicaţi membrul pentru a reduce umflarea și pentru a ameliora durerea.

Pentru arsurile chimice: purtați mănuși de protecție, îndepărtaţi orice îmbrăcăminte afectată, periaţi chimicalele, dacă este o pulbere, și daţi-vă cu apă rece pe arsură, timp de 20 de minute. Dacă este posibil, determinaţi ce a cauzat arsura.

Aveți grijă să nu vă răniți și purtați îmbrăcăminte de protecție, dacă este necesar.

 

Sângerare

Dacă cineva are hemoragii severe, obiectivul principal este de a preveni alte pierderi de sânge și de a minimaliza efectele de șoc. Prima dată, sunaţi la 112 şi chemaţi o ambulanţă.

Dacă aveți mănuși de unică folosință, folosiţi-le pentru a reduce riscul de răspândire a unei infecții.

Verificați să nu fie nimic în rană. Dacă există, aveți grijă să nu apăsați pe acel obiect. Dacă nu există nimic în rană:

– Aplicaţi și menţineţi presiune pe rană cu mâna, folosind un tampon curat, dacă este posibil.

– Folosiţi un pansament curat pentru a bandaja ferm rana.

– Dacă rana este pe membre și nu există fracturi, ridicaţi membrele pentru a reduce fluxul de sânge.

Dacă o parte a corpului a fost tăiată, cum ar fi un deget, nu o puneţi în contact direct cu gheaţa. Înfășurați-o într-o pungă de plastic sau în o folie de plastic, apoi înveliți-o într-un material moale și păstrați-o rece. Odată ce este împachetată, dacă este posibil, puneți gheaţă zdrobită pe acea parte a corpului.

Apelați întotdeauna la un medic în caz de sângerări, dacă rana nu este minoră. Dacă vă curge nasul pentru mai mult de 20 de minute, mergeți la cel mai apropiat spital.

 

Sufocare

În cazul în care căile respiratorii sunt doar parțial blocate, de obicei, persoana va putea să vorbească, să plângă, să tuşească sau să respire. În situații de acest gen, persoana va putea să înlăture cauza blocării căilor respiratorii. Dacă sufocarea este ușoară:

– Încurajați persoana să tuşească în continuare pentru a încerca să elimine blocajul.

– Îndepărtați orice obstacol evident din gură folosind primele două degete și degetul mare.

Dacă obstrucţia este severă şi persoana se chinuie să respire, loviţi-o cu podul palmei peste spate, de cinci ori (între omoplați). Verificați cu atenție gura și, dacă este posibil, îndepărtați orice obstrucție după fiecare lovitură.

Dacă acest lucru nu elimină obstrucția, efectuaţi lovituri abdominale, urmând pașii de mai jos. Această tehnică nu ar trebui să fie utilizată pe copiii sub un an, pe femeile gravide sau pe cei care sunt obezi:

– Staţi în spatele persoanei care se sufocă.

– Puneţi-vă braţele în jurul taliei lor și îndoiți-le bine înainte.

– Încleştaţi un braţ și așezați-l chiar între buricul și sternul persoanei.

– Plasați cealaltă mână peste, apoi trageți brusc spre interior și în sus.

– Repetați procedura de cinci ori, până când obiectul blocat în gât iese pe gură.

Dacă obstacolul nu se îndepărtat după trei cicluri de lovituri de spate şi de piept, sunaţi la 112 pentru o ambulanță și continuaţi până soseşte.

Persoana care s-a sufocat ar trebui să fie întotdeauna verificată de către un medic, după îndepărtarea obiectului care a cauzat obstrucţia, pentru a verifica dacă există leziuni cauzate de loviturile abdominale sau dacă a mai rămas bucăţi mici din obiectul care a cauzat obstrucţia.

 

Înec

Imediat ce persoana este scoasă din apă, dacă nu respiră, oferiţi-i cinci respirații de salvare înainte de a începe RCP. Dacă sunteţi singur, efectuaţi RCP timp de un minut înainte de a suna la salvare.

Dacă persoana este inconştientă, dar încă respiră, puneţi-o în poziţia de recuperare, în care capul este situat mai jos faţă de trup, şi chemaţi imediat o ambulanţă.

Electrocutare

Dacă cineva a fost electrocutat, sunaţi la 112 pentru o ambulanță.

Opriți curentul electric de la sursa de alimentare pentru a întrerupe contactul dintre persoană și alimentarea cu energie electrică.

Dacă nu puteți ajunge la rețeaua de alimentare:

– Protejați-vă stând pe un material izolant (cum ar fi o carte de telefon).

– Folosind ceva uscat (nu din metal), cum ar fi un mâner de mătură de lemn, împingeți persoana departe de sursa electrică sau mutați sursa de lângă persoană, dacă este mai ușor.

– Nu vă apropiaţi de persoană şi nu o atingeți până când nu sunteți sigur că alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.

– Dacă persoana nu respiră, efectuaţi un RCP și chemaţi o ambulanță.

Apelați întotdeauna la medic, dacă șocul nu este minor.

 

Fractuă

Poate fi dificil să vă daţi seama dacă o persoană are un os rupt sau o leziune articulară sau musculară. Dacă aveţi îndoieli, trataţi leziunea ca un os rupt.

Dacă persoana este inconştientă, are dificultăți de respirație sau sângerează grav, aceste probleme ar trebui tratate prima dată.

Dacă persoana este conștientă, preveniţi orice alte leziuni până când veți ajunge în siguranță la spital. Judecaţi leziunea și decideţi care este cel mai bun mod de a duce persoana la spital. Dacă are un deget rupt sau dacă brațul este rupt, puteţi să o duceţi la spital voi înşivă fără a provoca alte leziuni. Dacă are o coloană vertebrală sau un picior rupt, chemaţi o ambulanță.

– Sprijiniţi membrele. Nu mutați persoana, ci lăsaţi-o în poziția în care aţi găsit-o.

– Duceţi-o la spital. Fie o duceţi dvs. (dacă are o fractură minoră), fie chemaţi o ambulanță.

– Uitaţi-vă după semne de șoc. Dacă persoana este palidă, rece, dacă are un puls slab și respirație rapidă superficială, cel mai probabil, este în stare de șoc.

Dacă credeți că persoana poate fi în stare de şoc, puneţi-o în poziţie culcată şi desfaceţi-i hainele strâmte. Nu ridicaţi un picior rănit. Dacă picioarele nu sunt rănite, ridicaţi-le deasupra nivelului inimii, punând pături sau perne sub ele.

Nu oferiţi nimic de băut sau de mâncat persoanei, deoarece ar putea avea nevoie de o anestezie generală atunci când ajunge la spital.

 

Atac de cord

Atacul de cord este una dintre cele mai frecvente afecţiuni. Dacă credeți că o persoană are sau a avut un atac de cord, sunaţi la 112 pentru o ambulanță. Simptomele unui atac de cord includ:

– dureri de piept – durerea este, de obicei, în centrul pieptului şi se poate simţi ca o senzaţie de presiune sau strângere.

– durere în alte părți ale corpului – se poate simți ca și cum durerea se deplasează de la piept la braţe, maxilar, gât, spate sau abdomen.

Aşezaţi persoana, dacă este posibil, în poziție de „W” (cu genunchii îndoiți).

Dacă este conştientă, daţi-i 300 mg de aspirină (dacă are peste 16 ani sau dacă nu este alergică la aspirină). Dacă persoana are medicamente pentru angină pectorală, cum ar fi un spray sau tablete, ajutaţi-o să le ia.

Dacă persoana îşi pierde cunoştinţa, deschideţi-i căile respiratorii, verificaţi-i respiraţia și, dacă este necesar, acordaţi-i RCP.

 

Otrăvire

Cele mai multe cazuri de otrăvire apar atunci când o persoană a înghițit o substanță toxică, cum ar fi: înălbitor, medicamente sau plante sălbatice și ciuperci.

Dacă credeți că cineva a înghițit o substanță otrăvitoare, sunați la 112 pentru a primi ajutor medical.

Efectele otrăvirii depind de substanța înghițită, dar pot include vărsături, pierderea cunoştinţei, durere sau o senzație de arsură:

– Aflați ce substanţă a înghițit, pentru a-i putea spune paramedicului sau medicului.

– Nu-i oferiţi nimic de băut sau de mâncat, doar dacă vă sfătuieşte un medic să o faceţi.

– Nu încercați niciodată să induceţi voma.

Dacă persoana este inconştientă, în timp ce așteptați pentru ajutor:

– Asigurați-vă că sunt eliberate căile respiratorii și ca persoana respiră. Puteți deschide căile respiratorii prin înclinarea capului pe spate și prin ridicarea bărbiei, pentru a muta limba departe de partea din spate a gurii.

– Dacă persoana respiră, puneţi-o în poziție de recuperare, de preferință cu capul în jos, ca să nu se înece cu vomă.

– Dacă persoana nu respiră, efectuaţi RCP până când începe să respire sau până când soseşte un medic.

– Dacă există produse chimice pe gura persoanei, folosiţi o mască de buzunar pentru a vă proteja, dacă îi faceţi respiraţie gură la gură.

 

Șoc

În cazul unei leziuni grave sau a unei boli, este important să urmăriți semnele de șoc.

Şocul este o afecţiune care pune viaţa în pericol şi care apare atunci când sistemul circulator nu mai funcţionează corespunzător şi privează organele vitale de oxigen. Acest lucru este cauzat, de obicei, de pierderile severe de sânge, dar poate fi cauzat şi de arsuri severe, vărsături severe, un atac de cord, infecții bacteriene sau de o reacţie alergică severă (anafilaxie).

Semnele de șoc includ:

– piele palidă, rece şi umedă

– transpirație

– respirație rapidă şi superficială

– slăbiciune și amețeli

– senzație de rău și, eventual, vărsături

– sete

– căscat

– suspinare

Dacă observați orice semne de șoc într-un accident, solicitați imediat ajutor medical:

– Sunaţi la 112 cât mai curând posibil și chemaţi o ambulanță.

– Trataţi orice leziune evidentă.

– Întindeţi persoana, dacă vă permit leziunile, și ridicaţi-i picioarele.

– Folosiţi o haină sau o pătură pentru a-i ţine de cald.

– Nu-i daţi nimic să mănânce sau să bea.

– Asiguraţi-o ca totul va fi bine.

– Monitorizaţi persoana. Dacă se opreşte din respirat, începeți RCP.

 

Accident vascular cerebral

Cel mai important lucru de reținut atunci când aveţi de-a face cu o persoană care a avut un accident vascular cerebral este rapiditatea. Cu cât primesc mai repede un tratament, cu atât va fi mai bine.

3 paşi pentru a depista un accident vascular cerebral:

– Slăbiciune facială: persoana nu poate să zâmbească normal, iar gura pare a fi paralizată

– Slăbiciune în brațe: persoana nu poate să-şi ridice braţul

– Probleme de vorbire: persoana nu poate vorbi clar

Dacă observaţi aceste lucruri, chemaţi imediat o ambulanţă.

 

Ce se poate face după un incident?

Când aveţi de-a face cu o persoană rănită trebuie să vă amintiţi 3 lucruri:

– Căile respiratorii

– Respirația

– Circulația

Căile respiratorii

Dacă persoana rănită nu răspunde, întrebaţi-o cu voce tare dacă este în regulă și dacă îşi poate deschide ochii. Dacă vă răspunde, puteți lăsa victima în poziția în care se află până când sosește o ambulanţă. În timp ce așteptați, verificaţi-i respirația, pulsul și nivelul de răspuns:

– Este alertă?

– Răspunde la vocea dvs.?

– Răspunde la durere?

– Există vreun răspuns la stimuli (şi-a pierdut cunoştinţa)?

Dacă nu există niciun răspuns, lăsați persoana în poziția în care este şi deschideţi-i căile respiratorii. Dacă acest lucru nu este posibil în poziţia în care se află, puneţi-o cu grijă pe spate și deschideţi-i căile respiratorii.

Puteți deschide căile respiratorii punând o mână pe fruntea persoanei și înclinând capul pe spate. Apoi ridicaţi-i bărbia folosind două degete. Acest lucru este necesar pentru a ţine limba departe de partea din spate a gurii.

Respirația

Pentru a verifica dacă o persoană încă respiră, uitaţi-vă dacă i se mişcă pieptul. Dacă persoana respiră, puneți-o în poziția de recuperare, astfel încât căile respiratorii să nu fie obstrucţionate.

Dacă persoana nu respiră, sunați la 112, apoi acordaţi-i RCP.

Circulația

Dacă inima nu mai bate, puteţi ajuta la menținerea circulației persoanei prin efectuarea unei combinații de compresii toracice și respirații de salvare (RCP).

Poziția de recuperare

Pentru a pune o persoană în poziția de recuperare:

– Întoarceţi persoana pe o parte, cu mâinile şi picioarele uşor îndoite şi depărtate.

– Băgaţi mâna sub capul persoanei, astfel încât să stea cu capul pe dosul palmei.

– Deschideţi căile respiratorii prin înclinarea capului pe spate și ridicarea bărbiei.

– Monitorizaţi-i respiraţia şi pulsul.

– Dacă puteţi, întoarceţi persoana pe partea cealaltă după 30 de minute.

 

Leziuni la nivelul şirei spinării

Dacă credeți că o persoană are o leziune la nivelul şirei spinării, nu încercați să mutaţi persoana până când soseşte ambulanţa, doar dacă sunt obstrucţionate căile respiratorii.

Dacă trebuie să deschideţi căile respiratorii, puneţi-vă mâinile pe fiecare parte a feţei lor și ridicați-i ușor maxilarului cu vârful degetelor, pentru a deschide căile respiratorii. Aveți grijă să nu îi mişcaţi gâtul.

Puteţi suspecta o leziune la nivelul şirei spinării dacă persoana:

– are un traumatism cranian, mai ales dacă a primit o lovitură în ceafă şi dacă şi-a pierdut cunoştinţa;

– se plânge de dureri severe la nivelul gâtului sau de dureri de spate;

– nu îşi mişcă gâtul;

– se simte slăbită, amorţită sau paralizată;

– şi-a pierdut controlul asupra membrelor, vezicii urinare sau intestinelor;

– are spatele sau gâtul răsucit.

Publicat pe Lasă un comentariu

Gastroenterita

GastroenteritaGastroenterita este o infecţie a stomacului și a intestinului gros.

Cele mai frecvente simptome sunt vărsăturile și episoadele repetate de diaree (trei sau mai multe episoade, în decurs de 24 de ore).

Care sunt cauzele gastroenteritei la adulţi?

În Anglia, cele mai comune cauze ale gastroenteritei la adulţi sunt: virusul norovirus şi intoxicațiile alimentare.

Infecția interferează cu una dintre funcțiile principale ale intestinelor: absorbția apei din intestine. Din acest motiv, cel mai comun simptom al gastroenteritei este diareea apoasă și, tot din acest motiv, deshidratarea (lipsa de apă în organism) este o complicație foarte des întâlnită.

Cum este răspândită gastroenterita?

Cele mai multe tipuri de gastroenterită sunt extrem de contagioase. Afecţiunea este răspândită, în principal, atunci când bacteriile, care se găsesc în fecale, ajung în contact cu gura.

Bacteriile pot ajunge în contact cu gura datorită unei igiene precare. De exemplu, dacă cineva nu se spală pe mâini după ce a mers la toaletă, orice viruși sau bacterii de pe mâinile lor vor fi transferate la tot ceea ce atinge, cum ar fi: la un pahar, la ustensilele de bucătărie sau la alimente.

Dacă veţi atinge obiectul contaminat și apoi vă atingeți faţa, sau dacă mâncaţi alimente contaminate, vă puteţi infecta cu un virus sau cu o bacterie. Odată infectat, veţi avea simptome de gastroenterită, cum ar fi: vărsături și diaree.

Dacă aveți gastroenterită, nu ar trebui să vă întoarceţi la locul de muncă, decât la 48 de ore după excretarea unui scaun normal (solid).

Când trebuie să mergem la medicul de familie?

În cele mai multe cazuri, gastroenterita nu necesită diagnosticare, deoarece simptomele dumneavoastră ar trebui să se îmbunătățească fără tratament.

Dacă simptomele sunt severe sau persistă, medicul vă poate lua o mostră de scaun, pentru a fi verificată pentru bacterii sau paraziţi specifici. În cazul în care o bacterie sau un parazit este identificat, medicul vă va prescrie medicația adecvată.

În unele cazuri, se pot face analize de sânge și de urină pentru a exclude alte afecţiuni, mai ales dacă vă simţiţi foarte rău sau dacă simptomele durează mai mult decât de obicei.

Care este tratamentul pentru gastroenterită

Majoritatea persoanelor cu gastroenterită au doar simptome uşoare, iar infecţia trece după câteva zile, fără a fi nevoie de tratament.

Cu toate acestea, este posibil să aveți nevoie de tratament la spital dacă simptomele sunt severe sau dacă sunteţi vulnerabili din cauza vârstei sau din cauza altei boli. Acest lucru se datorează faptului că diareea poate cauza o deshidratare rapidă, care, dacă este severă, poate fi fatală.

Din cauza pericolelor de deshidratare este foarte important să se înlocuiască fluidele pierdute prin vărsături și diaree. Ar trebui să beţi cel puţin 2 litri de apă pe zi, plus 200 ml de apă (o treime de halbă) după fiecare episod de diaree.

Persoanele care sunt deosebit de vulnerabile la efectele deshidratării, cum ar fi persoanele în vârstă sau cele cu încă o afecţiune, pot folosi o soluție de rehidratare orală.

În cazurile severe de gastroenterită, medicamentele antidiareice sau antiemetice pot fi recomandate.

Prevenirea gastroenteritei

Deoarece gastroenterita este foarte infecțioasă, este important să luaţi măsuri pentru a preveni răspândirea lor la alte persoane. Măsurile includ:

– să vă spălaţi pe mâini după ce mergeţi la toaletă şi înainte de a mânca sau de a prepara alimente;

– să spălaţi closetul cu dezinfectant, inclusiv mânerul și scaunul, după fiecare episod de vărsături sau diaree;

– să nu folosiţi prosoape, șervețele, tacâmuri și alte ustensile împreună cu alți membri ai familiei;

– să nu vă întoarceţi la muncă până după 48 de ore de la ultimul episod de vărsături sau diaree.

Simptomele gastroenteritei

Simptomele gastroenteriteiSimptomele gastroenteritei virale încep, de obicei, la 24-48 de ore după infectare. Acest timp este numit perioadă de incubație.

Perioada de incubaţie pentru gastroenterita bacteriană poate varia de la 12 ore la 5 zile, în funcție de bacteriile responsabile.

Episoadele repetate de diaree sunt cel mai frecvent simptom al gastroenteritei. Scaunele moi şi apoase sunt eliminate, de obicei, de trei ori, sau de mai multe ori, în decurs de 24 de ore. Scaunele pot conține urme de sânge și mucus.

Alte simptome de gastroenterită includ:

– vărsături

– greață

– crampe abdominale

– dureri de cap

– o temperatură ridicată (febră) de 38-39 C

Deshidratarea

Deshidratarea apare atunci când corpul dvs. pierde prea mult lichid. Este o complicație foarte gravă, care poate apărea dacă lichidul pierdut prin vărsături și diaree nu este înlocuit.

Persoanele în vârstă sunt în mod deosebit expuse riscului de deshidratare, care, dacă nu este tratată, poate fi fatală.

De aceea, ar trebui să fiţi conștienți de simptomele care pot sugera că dvs. sau cineva apropiat devine deshidratat.

Simptomele deshidratării includ:

– oboseală

– apatie (lipsă de emoţie sau entuziasm)

– amețeală

– greață

– dureri de cap

– crampe musculare

– gură uscată

– ochi înfundaţi în orbite

– urină puțină sau deloc

– bătăi de inimă rapide

Când să cerem sfaturi medicului?

În cele mai multe cazuri, tratamentul medical nu este necesar pentru gastroenterită, deoarece, de obicei, simptomele trec după un anumit număr de zile (de obicei după două-trei zile pentru gastroenterita virale şi după patru până la șapte zile pentru gastroenterita bacteriană).

Cu toate acestea, tratamentul medical poate fi necesar în anumite circumstanțe. Contactaţi-vă medicul de familie dacă aveți oricare dintre următoarele simptome:

– vărsături, care durează mai mult de două zile

– incapacitatea de a reţine lichide pentru mai mult de o zi

– diaree, care durează mai mult de trei zile

– sânge în vomă sau în scaun

– crize convulsive (epilepsie)

– schimbări în starea mentală, cum ar fi confuzie

– vedere dublă

– vorbire neclară

– semne de deshidratare, cum ar fi: o gură uscată, ochi înfundaţi în orbite şi o incapacitate de a urina.

Consultaţi-vă medicul dacă simptomele nu încep să se îmbunătățească după trei zile sau dacă credeți că ați fost infectat când aţi fost într-o ţară cu un standard redus de igienă a apei.

Locuri cu niveluri scăzute de igienă a apei:

– Africa sub-sahariană (toate țările la sud de deșertul Sahara)

– Ţările din Asia de Sud, cum ar fi India, Bangladesh și Pakistan

– America Centrală și America de Sud

Contactaţi-vă medicul de familie şi dacă aveți orice factori de risc care cresc riscul de a dezvolta o complicaţie gravă, cum ar fi:

– dacă aveţi peste 65 de ani

– dacă sunteţi însărcinată

– dacă aveţi boala Crohn sau colită ulceroasă

– dacă aveţi un sistem imunitar slăbit din cauza altei afecţiuni, cum ar fi HIV, sau dacă urmaţi un tratament, cum ar fi chimioterapia.

Cauzele gastroenteritei

Gastroenterita este o infecţie a stomacului și a intestinului gros. Infecția interferează cu absorbţia apei din conținutul intestinelor (una din funcțiile principale ale intestinelor).

Din acest motiv, cel mai comun simptom al gastroenteritei este diareea apoasă și, tot din acest motiv, deshidratarea este o complicaţie gravă.

În Anglia, cele mai comune cauze de gastroenterită la adulţi sunt: o infecţie cu virusul norovirus şi intoxicaţia alimentară bacteriană.

Norovirus

Norovirus este cea mai frecventă cauză de gastroenterită virală la adulți. Infecțiile cu norovirus tind să fie mai răspândite în timpul lunilor de iarnă, dar pot apărea în orice moment al anului.

Focarele cu norovirus apar deseori în mediile închise, cum ar fi: în spitale, în case de îngrijire, în şcoli şi în nave de croazieră. Acest lucru se datorează faptului că boala se răspândește foarte ușor de la o persoană la alta, iar virusul poate supravieţui timp de mai multe zile într-o zonă contaminată.

Norovirusul poate fi răspândit prin intrarea în contact cu o persoană infectată, cu suprafețe sau obiecte contaminate sau prin consumul de alimente sau băuturi contaminate.

Există multe tipuri diferite de norovirus şi vă puteţi infecta cu norovirus de mai multe ori. Acest lucru se datorează faptului că imunitatea la virus durează doar 14 săptămâni.

Intoxicația alimentară

Cele mai multe cazuri de gastroenterită bacteriană sunt cauzate de intoxicații alimentare. Şi unele cazuri de gastroenterită virală pot fi cauzate de intoxicații alimentare.

Alimentele pot fi contaminate cu un virus dacă sunt manipulate de către o persoană cu o infecţie virală. Contaminarea se poate produce în orice etapă a procesului de producție, de prelucrare sau de preparare a alimentelor.

De exemplu, intoxicația alimentară poate fi cauzată:

– dacă nu gătiţi mâncarea la temperatura corespunzătoare

– dacă nu refrigerarăţi alimentele la temperatura corectă

– dacă cineva care nu s-a spălat pe mâini manipulează produse alimentare

– de consumul de alimente expirate

– de contaminare încrucișată

Contaminarea încrucișată

Contaminarea încrucișată este o cauză de toxiinfecţie alimentară, care este adesea trecută cu vederea. Ea apare atunci când bacteriile nocive sunt răspândite între alimente, suprafețe și echipamente.

De exemplu, dacă pregătiţi carne de pui crudă pe un tocător şi nu-l spălaţi înainte de a prepara alimente care nu vor fi gătite (spre exemplu: salate), bacteriile dăunătoare de pe tocător ajung pe alimente.

Contaminarea încrucișată poate să apară şi dacă vă stocați carnea crudă deasupra alimentelor „gata de consum”. Sucurile din carne pot curge pe alimente și le contaminează.

Cele mai frecvente tipuri de bacterii, care sunt asociate cu gastroenterita, sunt:

– Campylobacter – o bacterie găsită în carnea crudă, în carnea de pasăre, în laptele nepasteurizat și în apă netratată;

– Salmonella – o bacterie găsită în carnea crudă, în carnea de pasăre, în ouă și în laptele nepasteurizat;

– Escherichia coli (E. coli) – o bacterie găsită în carnea de vită insuficient preparată și în laptele nepasteurizat.

Diareea călătorului

„Diareea călătorului” se referă la gastroenterita care se dezvoltă după ce aţi călătorit în străinătate. Ea poate fi cauzată de o serie de bacterii sau paraziţi diferiţi, cum ar fi:

– Bacteria Shigella sau parazitul Entamoeba – acestea două sunt răspândite din cauza unei igiene precare și provoacă un tip de diaree numit dizenterie.

– Cryptosporidium – un parazit care se găseşte în sol, în alimente şi în apa care au fost contaminate cu fecale umane sau animale;

– Giardia intestinalis – un parazit găsit în apa care a fost contaminată cu fecale umane sau animale (infecțiile cauzate de acest parazit sunt cunoscute ca giardiază).

Tratarea gastroenteritei

Cele mai multe cazuri de gastroenterită nu necesită tratament și simptomele se vor ameliora după câteva zile. Medicamentaţia poate fi necesară în cazurile severe.

Auto-tratare Gastroenterita

Dacă aveți gastroenterită, este foarte important să înlocuiţi orice lichide pe care corpul dvs. le pierde prin vărsături și diaree. Beţi cel puţin 2 litri de apă pe zi, plus 200 ml (o treime de halbă) de apă de fiecare dată când aveţi diaree.

Sărurile pentru rehidratare orală sunt recomandate pentru persoanele care sunt vulnerabile la efectele deshidratării, cum ar fi: persoanele în vârstă sau cele cu o altă afecţiune existentă.

Sărurile pentru rehidratare orală sunt disponibile în farmacii. Ele ajută la înlocuirea sării, glucozei și a altor minerale importante pe care corpul dvs. le pierde în timpul deshidratării.

Unele tipuri de săruri pentru rehidratare orală pot să nu fie potrivite, dacă aveți o afecțiune renală. Farmacistul sau medicul de familie va fi în măsură să vă dea mai multe sfaturi cu privire la acest lucru.

Încercați să menţineţi o dietă normală şi sănătoasă. Evitaţi consumul de alimente care sunt bogate în grăsimi şi zahăr, deoarece acestea v-ar putea înrăutăţi simptomele. Veți putea tolera alimentele ușoare şi simple mai bine decât alimentele condimentate sau bogate în grăsimi.

Ar fi mai bine să mâncaţi șase mese ușoare pe zi, în loc de trei mese mari.

Cand sa cerem sfatul medicului in cazul GastroenteritaMedicație Gastroenterita

Gastroenterita nu necesită tratament medicamentos, de obicei, decât dacă simptomele sunt severe. Medicamentele folosite pentru a trata simptomele de gastroenterită sunt prezentate mai jos.

Medicamente antidiareice

Medicamentele antidiareice sunt folosite pentru a trata simptomele de diaree. Loperamida este un medicament antidiareic folosit pe scară largă pentru tratarea gastroenteritei.

Loperamida încetinește circulația conținutului intestinal și poate crește şi absorbția apei din intestin.

Constipația și amețelile sunt două efecte adverse frecvente ale loperamidei. Reacțiile adverse mai rare includ:

– crampe

– somnolență

– erupții cutanate

– balonare

Loperamida nu este potrivită pentru persoanele cu colită (inflamaţie a colonului) sau pentru femeile gravide. Cu toate acestea, medicamentul poate fi folosit în condiții de siguranță de femeile care alăptează.

Loperamida, sau orice alt medicament antidiareic, nu ar trebui luată dacă aveți o temperatură de 38C sau mai mare, sau dacă aveți sânge sau mucus în fecale. În aceste cazuri, medicamentele v-ar putea înrăutăţi simptomele.

Medicamentele antidiareice nu trebuie folosite de către copii sub 12 ani, decât sub supravegherea medicului de familie.

Medicamentele antiemetice

Medicamentele antiemetice sunt folosite pentru a ajuta la prevenirea sau la reducerea vărsăturilor.

Medicamentele antiemetice comune includ: stemetil (proclorperazina) şi metoclopramid (care poate fi administrat prin injectare direct în muşchi).

Metoclopramida ajută la relaxarea muşchilor în timpul vărsăturilor, în timp ce accelerează absorbția sistemului digestiv de fluide și de produse alimentare.

Antibioticele

De obicei, antibioticele nu sunt recomandate pentru tratarea gastroenteritei, deoarece:

– cele mai multe cazuri de gastroenterită sunt cauzate de viruși;

– chiar dacă gastroenterita este cauzată de bacterii, studiile arată că antibioticele, de multe ori, nu sunt mai eficiente decât, pur şi simplu, a aștepta să treacă simptomele, și pot provoca efecte secundare neplăcute.

– de fiecare dacă când antibioticele sunt folosite pentru a trata bolile uşoare, ele devin mai puţin eficiente în tratarea unor afecţiuni mai grave.

Cu toate acestea, antibioticele pot fi recomandate dacă aveți gastroenterită deosebit de gravă și dacă o bacterie specifică a fost identificată ca fiind cauza.

Antibioticele pot fi recomandate şi dacă aveți un factor de risc care vă face mai vulnerabil la infecţii, cum ar fi un sistem imunitar slăbit.

Efectele secundare ale antibioticelor folosite pentru gastroenterită includ:

– greață

– vărsături

– diaree

– dureri de stomac

– erupții cutanate

Tratament la spital

Tratarea în spital poate fi necesară pentru persoanele cu deshidratare gravă, cauzată de gastroenterită. De obicei, oamenii sunt trimişi la spital atunci când:

– episoadele repetate de vărsături vă împiedică să reţineţi orice lichide

– aveți simptome care sugerează deshidratare severă.

În spital vi se va administra lichide şi nutrienţi intravenos (direct într-o venă).

Prevenirea gastroenteritei

Deoarece gastroenterita este foarte infecțioasă, este important să luaţi măsuri pentru a preveni răspândirea ei la alte persoane.

Controlul infecției

Pentru a preveni răspândirea infecţiei:

– Spălați-vă bine pe mâini după ce mergeţi la toaletă și înainte de a mânca sau prepara mâncare.

– Spălaţi closetul cu dezinfectant, inclusiv scaunul și mânerul, după fiecare episod de vărsături sau diaree.

– Nu împărţiţi prosoapele, șervețelele, tacâmurile și alte ustensile de uz casnic cu alţi membrii de familie.

– Nu vă întoarceţi la locul de muncă mai devreme de 48 ore de la ultimul episod de vărsături sau diaree.

Igiena alimentelor

Person Washing Hands with Soap in WashbasinPăstrarea produselor alimentare în condiţii de curăţenie vă va ajuta să evitaţi gastroenterita provocată de intoxicaţiile alimentare. Ar trebui:

– Să vă spălaţi des pe mâini şi să spălaţi suprafețele și ustensilele cu apă caldă şi detergent.

– Să nu depozitați alimentele crude și alimentele gătite împreună.

– Să vă asigurați că produsele alimentare sunt corect refrigerate.

– Să gătiţi mâncarea bine.

– Să nu mâncaţi alimente expirate.

Diareea călătorului

Dacă plecaţi într-o țară în care standardele de igienă publică sunt mici și există un risc de contaminare a apei, cum este cazul în multe țări africane sau asiatice, evitați următoarele produse alimentare și băuturi:

– apa de la robinet

– sucurile de fructe (dacă sunt vândute pe stradă)

– îngheţata sau cuburile de gheață

– crustaceele

– ouăle

– salatele

– carnea crudă sau insuficient preparată

– fructele descojite

– maioneza

– sosurile

Alimentele și băuturile care, de obicei, pot fi consumate în condiții de siguranță sunt:

– apa îmbuteliată, produsă şi sigilată de către un producător internațional recunoscut

– mâncarea gătită, cum ar fi supa

– conservele sau produsele alimentare în ambalaje sigilate

– pâinea proaspătă

– fructele nedescojite

– ceaiul sau cafeaua

– alcoolul

Publicat pe Lasă un comentariu

Intoxicația alimentară

Intoxicația alimentarăIntoxicația alimentară este o boală cauzată de consumul de alimente contaminate. Majoritatea oamenilor se vor face bine fără tratament.

În cele mai multe cazuri, produsele alimentare care cauzează boala au fost contaminate cu bacterii, cum ar fi salmonela sau E. Coli, sau cu un virus, cum ar fi norovirus.

Simptomele intoxicației alimentară încep, de obicei, la o zi sau la trei zile după consumul alimentelor contaminate. Acestea includ:

– senzație de rău

– vărsături

– diaree

– crampe abdominale

Alimentele care sunt deosebit de vulnerabile la contaminare, dacă nu sunt depozitate sau gătite în mod corespunzător, includ:

– carnea crudă

– alimentele „gata făcute”, cum ar fi feliile de carne gătită, pateurile, brânzeturile moi și sanvişurile preambalate

– produsele lactate şi ouăle

Cât de dese sunt intoxicațiile alimentare?

Pe parcursul anului 2010, au existat aproape 84 560 de cazuri de intoxicații alimentare în Anglia și în Țara Galilor. Cu toate acestea, cifra reală poate fi mult mai mare, deoarece multe persoane cu simptome uşoare nu au raportat intoxicaţia.

Majoritatea oamenilor care suferă de intoxicație alimentară se vor face mai bine fără tratament. Între timp, vă puteţi ameliora simptomele de intoxicație alimentară prin:

– a bea multe lichide

– a mânca alimente uşor digerabile, cum ar fi pâinea prăjită, până când vă simțiți mai bine

– odihnă.

Ocazional, intoxicațiile alimentare pot avea efecte mai grave asupra sănătății unei persoane, în special dacă persoana este vulnerabilă la efectele unei infecții. De exemplu, dacă aveţi peste 65 de ani sau dacă aveţi o afecţiune care slăbeşte sistemul imunitar, cum ar fi HIV sau cancer, şansele dvs. de îmbolnăvire şi de a dezvolta simptome mai grave sunt mai mari.

Semnele că puteţi avea un caz mai grav de intoxicație alimentară, care necesită atenție medicală, includ:

– vărsături care durează mai mult de două zile

– diaree care durează mai mult de trei zile sau care este sângeroasă

– febră.

Simptome intoxicație alimentarăSimptome intoxicație alimentară

Simptomele de intoxicație alimentară se dezvoltă, de obicei, după 1-3 zile.

Cu toate acestea, în funcție de tipul de intoxicație alimentară, simptomele se pot dezvolta la o oră sau la câteva săptămâni după consumul de alimente contaminate.

Cele mai frecvente simptome sunt:

– greață

– vărsături

– diaree

Alte simptome de intoxicație alimentară:

– crampe abdominale

– durere abdominală

– pierderea poftei de mâncare

– o temperatură ridicată, de 38 de grade sau mai mare

– dureri musculare

– frisoane

Când să cerem sfatul medicului?

Cele mai multe cazuri de intoxicații alimentare nu au nevoie de îngrijire medicală, dar contactaţi-vă medicul de familie dacă aveți oricare dintre următoarele simptome:

– vărsături care durează mai mult de două zile

– diaree care durează mai mult de trei zile

– sânge în vomă

– sânge în scaun

– crize convulsive (epilepsie)

– schimbări în starea mentală, cum ar fi confuzie

– vedere dublă

– vorbire neclară

– semne de deshidratare, cum ar fi: gură uscată și imposibilitatea de a urina

Cauzele intoxicației alimentare

Alimentele pot fi contaminate în orice stadiu de producție, prelucrare sau preparare.

De exemplu, intoxicația alimentară poate fi cauzată dacă:

– nu gătiţi bine alimentele (în special carnea de pasăre, carnea de porc, cârnații, hamburgerii și kebapul);

– nu stocaţi produsele alimentare, care trebuie să fie refrigerate, la temperaturi de -5 ° C

– cineva care este bolnav sau care are mâinile murdare atinge alimentele;

– mâncaţi alimente expirate;

– se produce o contaminare încrucișată;

Contaminarea încrucișată

Contaminarea încrucișată este o cauză de toxiinfecţie alimentară, care este adesea trecută cu vederea. Ea apare atunci când bacteriile nocive sunt răspândite între alimente, suprafețe și echipamente.

De exemplu, dacă pregătiţi carne de pui crudă pe un tocător şi nu-l spălaţi înainte de a prepara alimente care nu vor fi gătite (spre exemplu: salate), bacteriile dăunătoare de pe tocător ajung pe alimente.

Contaminarea încrucișată poate să apară şi dacă vă stocați carnea crudă deasupra alimentelor „gata de consum”. Sucurile din carne pot curge pe alimente și le contaminează.

Surse de contaminare intoxicatia alimentaraSurse de contaminare

Contaminarea alimentelor este cauzată, de obicei, de bacterii:

Campylobacter

Campylobacter este cea mai frecventă cauză de intoxicaţii alimentare cu bacterii în Anglia. Bacteria campylobacter este găsită, de obicei, în carnea crudă sau insuficient gătită (în special în carnea de pasăre), în laptele nepasteurizat şi în apa netratată.

Salmonella

Bacteria salmonella este găsită în carnea crudă şi în produsele lactate, cum ar fi laptele nepasteurizat.

Listeria

Listeria poate fi găsită în mai multe alimente refrigerate „gata de consum”:

– sanvişuri preambalate

– pateuri

– unturi

– brânzeturi moi, cum ar fi Brie, Camembert

– felii de carne gătită

– somon afumat

Escherichia coli (E. coli)

Escherichia coli, cunoscute şi sub numele de E. Coli, sunt bacterii găsite în sistemul digestiv al animalelor şi oamenilor. Cele mai multe tulpini sunt inofensive, dar unele tulpini pot provoca boli grave.

Cele mai multe cazuri de intoxicații alimentare cu E. Coli apar după consumul de carne de vită insuficient gătită (în special carnea tocată) sau după consumul de lapte nepasteurizat.

Virusuri

Virusul care provoacă cel mai frecvent boli gastrointestinale este norovirus. Acest virus este uşor de transmis de la o persoană la alta, prin alimente sau apă contaminată.

Persoanele infectate pot contamina produsele alimentare dacă nu se spală pe mâini în mod corespunzător, după ce vin de la toaletă.

Paraziții

În Anglia, intoxicația alimentară cu paraziți este rară. Aceasta este mult mai comună în ţările în curs de dezvoltare.

Toxoplasmoza este cauza cea mai probabilă a intoxicațiilor alimentare parazitare din Anglia. Aceasta este cauzată de un parazit care se găsește în sistemul digestiv al multor animale, în special al pisicilor.

Oamenii pot dezvolta toxoplasmoză prin consumarea cărnii contaminate şi gătite insuficient sau prin consumarea produselor alimentare contaminate cu materiile fecale ale pisicilor infectate.

Diagnosticarea intoxicației alimentare

Cele mai multe persoane cu intoxicație alimentară nu vor avea nevoie de o consultaţie medicală.

De obicei, trebuie să vă consultaţi medicul de familie pentru un diagnostic dacă:

– simptomele sunt severe și nu se ameliorează

– aveți simptome de deshidratare severă

– a existat un focar de intoxicații alimentare similare, asociate cu o posibilă sursă de contaminare.

Medicul de familie vă va întreba care sunt simptomele și cum credeți că ați intrat în contact cu produsele alimentare contaminate.

Medicul vă va face o analiză a sângelui pentru a verifica semne de infecţie. Vi se poate cere o probă de scaun pentru a fi testa de bacterii sau paraziţi.

Teste suplimentare sunt necesare numai dacă aveți simptome care sugerează că infecția s-a răspândit din sistemul digestiv în alte părți ale corpului, cum ar fi în sistemul nervos.

Tratarea intoxicaţiei alimentare

Hidratare in cazul intoxicatiei alimentareÎn cele mai multe cazuri de intoxicații alimentare, vă puteți ameliora simptomele dvs. la domiciliu, fără a fi nevoie să vedeţi un medic.

Cel mai important lucru este să vă asigurați că nu vă deshidrataţi, deoarece acest lucru va înrăutăţi situaţia şi vă va încetini timpul de recuperare.

Deshidratarea este un risc, deoarece pierdeţi lichid prin vărsături și diaree.

Încercaţi să beţi cel puțin doi litri de apă pe zi şi 200 ml de apă de fiecare dată când aveţi diaree.

Săruri pentru rehidratare orală

Dacă sunteţi mai vulnerabili la efectele deshidratării (de exemplu, dacă sunteți în vârstă sau dacă aveţi deja o afecţiune), se recomandă săruri pentru rehidratare orală.

Acestea sunt disponibile în farmacii şi ajută la înlocuirea sării, glucozei și a altor minerale importante pe care corpul dvs. le pierde prin deshidratare.

Dacă aveți o afecțiune renală, unele tipuri de săruri pentru rehidratare orală pot să nu fie potrivit pentru dumneavoastră. Întrebaţi-vă farmacistul sau medicul de familie care tip puteţi folosi.

În continuare vă prezentăm câteva modalități de a face față simptomelor și de a accelera timpul de recuperare:

– mâncaţi mese mici şi dese, în loc de trei mese mari pe zi;

– optaţi pentru alimente uşor de digerat, cum ar fi pâinea prăjită, biscuiţii, bananele şi orezul, până când vă simţiţi mai bine

– evitați alcoolul, țigările, alimentele picante, cofeina și acizii grași, deoarece aceştia vor face să vă simţiţi mai rău

– odihniţi-vă

Când să consult medicul?

Dacă sunt semne de deshidratare severă, cum ar fi imposibilitatea de a urina, mergeţi la medicul de familie. El vă poate trimite la spital, pentru a vi se da lichide şi nutrienţi intravenos (printr-un tub introdus direct într-o venă).

Vi se pot da antibiotice dacă testele arată că sursa de intoxicaţie alimentară este bacteriană şi dacă simptomele sunt severe sau durează mai mult de trei-patru zile.

De obicei se folosesc comprimate, dar este posibil să primiţi injecţii cu antibiotice dacă simptomele sunt deosebit de severe.

Prevenirea intoxicaţiei alimentare

Agenţia pentru Standarde Alimentare (FSA) spune că o modalitate utilă de a preveni intoxicaţia alimentară este prin:

– curățenie

– gătire

– refrigerare

– evitarea contaminării încrucișate

Curățenia

curatenia in intoxicatia alimentaraPuteți preveni răspândirea bacteriilor dăunătoare și a virușilor cu o igienă personală bună și prin a păstra suprafețele de lucru și ustensilele curate.

Spălați-vă mâinile des, cu apă caldă și săpun, în special:

– după ce aţi fost la toaletă

– după manipularea alimentelor crude

– înainte de prepararea hranei

– după atingerea coşurilor de gunoi

– după atingerea animalelor de companie

Amintiți-vă să NU:

– atingeţi alimentele atunci când aveţi probleme de stomac, cum ar fi diaree sau vărsături;

– atingeți alimentele dacă aveți răni și tăieturi (decât dacă sunt acoperite cu un pansament impermeabil);

Gătitul

Întotdeauna este important să gătiţi mâncarea bine, în special carnea de pasăre, carnea de porc, cârnații, carnea de hamburgeri și de kebap, deoarece acest lucru va ucide orice bacterie dăunătoare care ar putea fi prezentă, cum ar fi Listeria şi Salmonella.

Asigurați-vă că mâncarea este gătită bine și fierbinte în mijloc. Puteți verifica dacă carnea este gătită prin introducerea unui cuțit în partea cea mai groasă a cărnii: dacă sucurile care ies sunt clare și nu a mai rămas carne rozalie/roşie, ea este complet gătită. Unele cărnuri, cum ar fi antricotul de vită sau de miel, pot fi servite dacă sunt rozalii în mijloc, atât timp cât exteriorul a fost gătit în mod corespunzător.

Refrigerarea

Este important să se păstreze anumite alimente la temperatura corectă pentru a preveni creșterea și înmulţirea bacteriilor dăunătoare. Verificați întotdeauna eticheta de pe ambalaj.

Dacă mâncarea trebuie să fie refrigerată, setați frigiderul dumneavoastră între 0 și 5 °C (32 și 41 °F).

Dacă produsele alimentare care trebuie să fie refrigerate sunt lăsate la temperatura camerei, bacteriile pot creşte şi multiplica până la niveluri periculoase.

Resturile alimentare gătite trebuie răcite rapid, iar apoi puse în frigider sau în congelator. Dacă puneţi alimentele în recipiente mici, în cantități mai mici, se vor răci mai repede.

Contaminarea încrucișată

Contaminare încrucișată apare atunci când bacteriile sunt transferate de pe un aliment pe alt aliment. Contaminarea poate fi:

– directă, dacă un aliment atinge sau se scurge pe alt aliment

– indirectă, dacă bacteriile de pe mâinile, echipamente, ustensile sau de pe suprafețe de lucru sunt răspândite la produsele alimentare

Pentru a preveni contaminarea încrucișată:

– Spălați-vă întotdeauna pe mâini după manipularea alimentelor crude.

– Păstrați alimentele brute separat de cele gata de consum.

– Depozitați carnea crudă în containere sigilate, în partea de jos a frigiderului, astfel încât să nu curgă pe alte alimente.

– Folosiţi un blat diferit pentru alimentele crude şi pentru alimentele gata de servit sau spălați-l bine înainte de a pune un alt aliment pe el.

– Spălaţi cuțitele și alte ustensile după ce au fost folosite pe alimente crude.

– Nu spălați carnea crudă: orice bacterie dăunătoare va fi ucisă prin gătire, iar spălarea ar putea stropi bacterii dăunătoare prin bucătărie.

Publicat pe Lasă un comentariu

Tratamente naturiste pentru prevenirea accidentului vascular cerebral

Abordări naturale pentru prevenirea accidentului vascular cerebral

accidentului vascular cerebralCe este un accident vascular cerebral?

Accidentul vascular cerebral este a treia cauză de deces în Statele Unite şi apare atunci când fluxul de sânge la creier este brusc întrerupt (accident vascular cerebral ischemic) sau atunci când un vas de sânge din creier se rupe (accident vascular cerebral hemoragic).

În cazul unui accident vascular cerebral ischemic, celulele şi ţesuturile creierului sunt lipsite de oxigen şi substanţe nutritive, ceea ce le face să moară în câteva minute. În accidentul vascular cerebral hemoragic, hemoragia provoacă umflarea creierului şi acesta apasă pe craniu.

Simptomele accidentului vascular cerebral Continuă să citești Tratamente naturiste pentru prevenirea accidentului vascular cerebral

Publicat pe Un comentariu

Tratamente naturiste pentru faringita streptococică

Remedii naturale pentru faringita streptococică

Tratamente naturiste pentru faringita streptococicăRemediile naturale sunt adesea folosite pentru faringita streptococică, o infecţie cauzată de bacteria streptococ de Grup A. Dar, în timp ce unele remedii naturale pot ajuta la ameliorarea anumitor simptomele ale faringitei streptococice, nu se cunoaşte niciun remediu natural pentru tratarea infecției în sine. În plus, auto-tratarea faringitei streptococice cu remedii naturale și evitarea folosirii antibioticelor pot avea consecinţe grave de sănătate, spun medicii.

Remedii naturale pentru simptomele faringitei streptococice Continuă să citești Tratamente naturiste pentru faringita streptococică

Publicat pe Lasă un comentariu

Tratament naturist pentru otita externă

Tratament natural pentru otita externă

Tratament naturist pentru otita externăCe este otita externă?

Dacă vă palce să vă bălăciţi vara în piscine, aveţi grijă la otita externă (urechea înotătorului). Otita externă este o infecție a canalului urechii, cunoscută şi sub numele de urechea înotătorului, care poate provoca durere, inflamație, inflamare şi scurgere de fluid din urechi.

Ce anume cauzează otita externă?

În mod obișnuit, urechile împiedică infecţiile cu ajutorul cerumenului, un material asemănător cu ceara care luptă împotriva bacteriilor și înlătură substanțele dăunătoare din canalul urechii. Dar înotul poate inunda canalele urechii cu prea mult umiditate, copleșind apărarea lor naturală și lăsându-vă mai predispus la infecții bacteriene.

În cazuri rare, otita externă poate fi cauzată de fungi sau virusuri. Continuă să citești Tratament naturist pentru otita externă