Publicat pe Un comentariu

Coada calului – descriere si indicatii

Coada-calului e o planta medicinala cunoscuta si folosita inca din Antichitate.

Coada-calului, avand denumirea stiintifica de “Equisetum arvense”, e  cunoscuta si sub numele de: barba-ursului, coada-manzului, bradisor, bradulet, iarba-de-cositor, parul-porcului sau cadaie. Coada-calului creste pe marginea apelor curgatoare, de-a lungul cailor ferate, pe rape argiloase, si o putem gasi din regiunile de campie si pana in zonele de munte.

In scopuri medicinale, de la coada-calului se folosesc tulpinile sterile (Herba Equiseti), iar perioada cea mai indicata pentru recoltare este in lunile iulie-septembrie. Deoarece ruperea plantei este o operatie mai greoaie, se recomanda sa se taie planta.

Coada-calului se taie de la 5-6 cm de la sol. Nu se foloseste radacina de la coada-calului !!! Coada-calului trebuie recoltata numai de catre persoane ce o cunosc foarte bine, deoarece exista plante asemanatoare din aceeași familie, care sunt otravitoare !!!

Coada-calului e o planta perena, erbacee, ce se caracterizeaza prin doua tipuri de tulpini: cele care apar primavara, sunt tulpini fertile si sunt inalte pana la 40 cm, iar cele care apar la inceputul verii, sunt inalte pana la 60 cm si sunt sterile. Planta ce se foloseste in scopuri medicinale, se deosebeste de alte specii dupa ramurile in 4 muchii.

Principalii componenti ai plantei coada-calului sunt: fructoza, acid salicilic, equisetogenina, substante de natura flavonoidica: galuteolina si izoquercetina; acizii malic si oxalic, vitamina C, ulei volatil, saruri de potasiu, calciu, sodiu, magneziu, substante amare, gliceride ale acizilor stearic, linoleic si oleic, alcaloizii 3 -metoxipiridina, nicotina, palustrina si palustridina, articulatidina etc.

Proprietati coada calului

Datorita compozitiei chimice atat de complexe, coada-calului are multe intrebuintari in medicina. Coada-calului se recomanda convalescentilor si anemicilor, datorita continutului mare de saruri minerale si de acid salicilic.

Coada-calului are un continut ridicat de ulei volatil, ceea ce-i imprima o actiune antimicrobiana, deci se foloseste ca antiseptic si diuretic in boli de rinichi si vezica.

Asadar, coada-calului are urmatoarele proprietati: antiseptic-dezinfectant urinar, hipoacidifiant (scade aciditatea gastrica), antimicrobian, remineralizant, expectorant, bronhodilatator, diuretic.

Coada-calului are urmatoarele utilizari terapeutice:

  • in tuberculoza pulmonara – coada calului actioneaza ca remineralizant;
  • in hemoragii, metroragii si epistaxis – coada-calului actioneaza ca hemostatic;
  • in bolile de rinichi si de vezica, in bolile de inima, ficat, piele, guta – coada-calului actioneaza favorabil prin diureza pe care o produce;
  • in ulcerul gastric – ceaiul de coada calului combate aciditatea crescuta si favorizeaza vindecarea ulcerului;
  • in bronsite – coada-calului usureaza expectoratia si calmeaza tusea.

Un comentariu la „Coada calului – descriere si indicatii

  1. Buna!As dori sa stiu si eu care este diferenta intre parul porcului si coada calului.Deasemenea as dori sa stiu daca aceste plante pot fi consumate si in salate?Multumesc!

Lasă un răspuns la gloria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *