Informatii si sfaturi utile pentru sanatate si nutritie

Autoreglarea fizico-chimica din organism

Glucoza reprezinta principalul furnizor de energie pentru organism. in sange se gaseste intr-o concentratie constanta (70-110mg%). Aceasta se numeste glicemie. Variatiile mari sunt periculoase, de aceea actioneaza un sistem de reglare foarte eficace pe doua cai:

Glicogenul din ficat nu este o masa amorfa. Pen­tru a fi consumata la periferie* glucoza trebuie sa fie in prealabil fixata sub forma de glicogen. Deci glucoza utilizata de organism reprezinta fractiunea desprinsa din molecula de glicogen. Iata cum glicogenul este in permanenta sintetizat si utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism. Acest fenomen este valabil numai pentru glicogenul hepatic nu si pentru cel depozitat in muschi.

Sintetic glicogenul ia nastere din patru surse: glucoza alimentara, produsii metabolismului glucidic, proteine si lipide. in ce priveste autoreglarea, daca apare un supliment digestiv de glucoza, se va produce o sinteza crescuta de glicogen care va absorbi acest supliment. Invers, o utilizare crescuta a glucozei, va fi compensata prin accelerarea depolimerizarii glicogenului. Astfel se mentine glicemia in limitele fiziologice. – Reglarea hormonala a glicemiei. Aici intervin numerosi hormoni. Dintre acestia numai insulina are efect hipoglicemiant, ceilalti-fiind hiperglicemianti (hormonul somatotrop hipofizar, A.C.T.H, hormonii glucocorticosteroizi, tiroidieni si catecolaminele presoare (adrenalina si noradrenalina).

Schematic insulina este secretata de celulele beta din insulele Langerhans din pancreas. Stimulul de secretie este hiperglicemia. Este transportata de sange, fixata de unele globuline si este inactivata la nivelul ficatului. Actioneaza accelerand transportul glucozei prin membranele celulare si activeaza unele procese metabolice (sinteza de glicogen, de proteine, de lipide etc). in concluzie cand glucoza sanguina tinde sa creasca, surplusul este transformat in glicogen.

Procesul se numeste glicogenogeneza. In lipsa insulinei, glucoza nu se mai transforma in glicogen, creste nivelul in sange (hiperglicemie) iar excesul este eliminat prin urina (glicozurie) aparand astfel boala denumita diabet zaharat. Cand glicemia tinde sa scada, glicogenul este descompus si echilibrul glicemiei restabilit. Arderea glucozei la nivelul celulelor, cu eliberare de energie, se face atat in prezenta oxigenului (aerobioza) cat si in absenta acestuia (anaerobioza). in caz de aerobioza, actioneaza reactii complexe, diferite enzime, iar ciclul de desfasurare este cunoscut sub numele de ciclul Krebs. La nivelul acestui ciclu se intalnesc nu numai compusi din descompunerea glucidelor, dar si cei rezultati din degradarea proteinelor si a lipidelor. Aici are loc interconversiunea dintre metabolisme. Acesta este un mecanism biochimic adaptativ, prin care un principiu alimentar poate sa se transforme in altul, pe calea unor reactii reversibile, cu produsi intermediari comuni.

Astfel pot aparea sau disparea cantitati apreciabile de glucide, lipide sau proteine. De obicei exista o predominanta a proceselor de transformare a proteinelor si mai ales a lipidelor in glucide (gluconeogeneza). Procesul de eliberare a glucozei din glicogen se numeste glicogenoliza. Ciclul Krebs este cheia de bolta a metabolismului intermediar. La acest nivel intervine in principal acidul piruvic din degradarea zaharurilor, care este un acid cetonic simplu si care este degradat in produsi finiti CO2 si H2O. in diferite reactii intervine insa si coenzima A, care da nastere acetil coenzimei A, forma activa care participa la interconversiunea metabolismelor. Acesta este procesul aerobiotic. in conditii de anaerobioza, degradarea glucidelor duce la un compus numit acid lactic, care poate fi si el oxidat mai departe, cu eliminare de energie, apa si dioxid de carbon.

Din degradarea proteinelor rezulta aminoacizi cu rol plastic, asa numite pietre de constructie pentru sinteza proteinelor proprii organismelor. Spre deosebire de lipide si glucide, aminoacizii nu se depoziteaza in organism. Celulele folosesc numai atat cat este necesar, restul sunt dezaminati, oxidati si transformati in glucoza (neoglucogeneza) sau sunt arsi cu eliberare de energie. Din degradarea proteinelor rezulta pe langa dioxid de carbon si apa si amoniac, un produs toxic. Acesta este transformat la nivelul ficatului in uree, produs mai putin toxic, care se elimina prin urina. Din metabolizarea nucleoproteinelor rezulta acidul uric, care in cazuri patologice produce hiperuricemiile, dintre care guta este cea mai cunoscuta.

Proteinele sunt singurele substante nutritive care contin azot. intre cantitatea de azot ingerat si eliminat exista un echilibru (echilibru azotat, bilant sau balanta azotata). Cresterea azotului in sange (hiperazotemia) apare in boli grave renale sau extrarenale. – in ceea ce priveste grasimile absorbite de peretele intestinal sub forma de glicerol si acizi grasi, sunt ulterior transportate la tesuturi si resintetizate in grasimile proprii organismului. La tesuturi, fie intra in constitutia componentelor celulare, fie se depun ca grasimi de rezerva in tesutul adipos subcutanat sau in jurul unor organe. Din rezerve sunt mobilizate, ori de cate ori organismul are nevoie de energie. S-a vazut ca si lipidele iau parte la ciclul Krebs, prin interconversiunea metabolismelor.

Prin arderea grasimilor rezulta dioxid de carbon si o importanta cantitate de energie. Pentru arderea lipidelor, organismul are nevoie de o anumita cantitate de glucide, in cursul tulburarilor metabolismului glucidelor (diabetul zaharat) apar si tulburari ale metabolismului lipidic cu formarea de compusi intermediari toxici pentru organism, cum sunt corpii cetonici (acidul beta-hidroxibutiric si acidul acetil-acetic).

De fapt acesti acizi apar si fiziologic ca stadii intermediare. Pentru arderea lor, in conditii normale, este nevoie de energie furnizata de arderea glucozei. in diabetul zaharat, glucoza nu mai poate fi arsa in totalitate pana la dioxid de carbon si apa. Astfel cei doi acizi pomeniti, nu mai pot fi degradati pana la stadiul de produsi finali (acid acetic, dioxid de carbon si apa), aparand un produs intermediar, acetona. Toti acesti produsi se numesc corpi cetonici. Cresterea lor in sange se numeste cetonemie, iar in urina-cetonurie. Acumularea acestor acizi determina aparitia acidozei, o complicatie foarte grava in diabetul zaharat. Toate aceste tulburari, apar in cea mai severa complicatie a diabetului zaharat, coma diabetica. O alta consecinta a dereglarii aportului de lipide si glucide este obezitatea, in care excesul de lipide si glucide se acumuleaza in depozite.

Important este si metabolismul lipoproteinelor. Lipoproteinele sunt complexe de lipide si proteine, cuplate, in care proportia de lipide variaza intre 50-80%. Ele . sunt reprezentate de fosfolipide, colesterol si trigliceride. in general lipidele sunt dispuse fie in tesuturi (lipide tisulare), fie circula in sange sub forma de macromolecule de lipoproteine. S-au separat patru forme majore de lipoproteine:

– chilomicronii;

– lipoproteine cu densitate joasa (L.D.L.);

– lipoproteine cu densitatea foarte joasa (V.L.D.L.);

– lipoproteine cu densitate inalta (H.D.L.).

Rolul major al lipoproteinelor este transportul lipidelor in sange. Atat acizii grasi cat si colesterolul sunt transportati sub forma esterificata (trigliceride si esteri de colesterol). La nivelul tesuturilor, trigliceridele si esterii de colesterol sunt hidrolizati rezultand acizi grasi, depozitati sub forma de trigliceride, in tesutul adipos si colesterolul liber utilizat de celule in scop structural. Cresterea concentratiei plasmatice a colesterolului sau a trigliceridelor sau cresterea asociata, deci hiperlipoproteinemia sau hiperlipidemia reprezinta o anomalie biochimica in care joaca rol factori genetici si factori castigati (stres, alimentatie, sedentarism, medicatie etc). Astazi rolul hiperlipoproteinemiilor in geneza aterosclerozei este bine cunoscut.

In concluzie, rezulta ca prin digestie si metabolism, produsii finiti sunt dioxidul de carbon si apa. Procesul invers de formare a factorilor nutritivi, pornind de la dioxid de carbon si apa nu este posibil. Plantele pot sintetiza compusii organici din apa si dioxid de carbon cu ajutorul energiei solare. Acesti compusi pot fi preluati de organismul uman fie direct prin consum de vegetale, fie indirect prin consumul alimentelor animale care sau hranit cu produse vegetale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

, , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *